Consultaţii de Crăciun. Cui se adresează
Luna decembrie este percepută adesea ca o perioadă a bucuriei, a familiei și a momentelor speciale petrecute împreună. În realitate însă, pentru mulți oameni, sărbătorile pot fi o sursă intensă de stres emoțional, anxietate, singurătate sau reactivare a unor trăiri mai vechi. Discrepanța dintre așteptările sociale - „ar trebui să fim fericiți” - și starea emoțională reală poate transforma Crăciunul într-un moment dificil, adesea mai vulnerabil decât restul anului.
Specialiștii atrag atenția că multe persoane trăiesc un fenomen frecvent numit „depresia de sărbători”, caracterizat prin oboseală accentuată, sentiment de presiune, izolarea resimțită în mijlocul altora și dificultatea de a găsi bucurie în contextul festiv. În plus, întoarcerea acasă poate reactiva roluri vechi, adânc înrădăcinate - dinamici familiale care ne fac, uneori, să simțim că devenim „din nou adolescenți”, cu tot bagajul emoțional asociat acestui rol.
Toate aceste reacții sunt firești, dar pot fi copleșitoare fără un sprijin potrivit.
Pentru a răspunde acestei nevoi crescânde, Clinicile de Psihoterapie Regina Maria, rămân deschise pe 24, 25 și 26 decembrie în Clinica Virtuală, oferind acces imediat la ședințe de psihoterapie chiar și în zilele de Crăciun.
„Pentru multe persoane, perioada sărbătorilor vine cu emoții intense, presiune și chiar sentimentul de singurătate. Relațiile de familie, așteptările mari sau oboseala acumulată pot reactiva vulnerabilități emoționale. Tocmai de aceea, Clinicile de Psihoterapie Regina Maria rămân deschide și în zilele de Crăciun”, explică psihoterapeutul Coralia Constantin.
Sărbătorile, o perioadă încărcată emoțional: de la presiunea fericirii la dinamici familiale complexe
În preajma Crăciunului, crește frecvent:
· presiunea de a corespunde unor povești ideale despre „familia perfectă”,
· sentimentul de neapartenență sau singurătate,
· epuizarea acumulată după un an intens,
· teama de confruntare cu tensiuni sau conflicte nerezolvate,
· reactivarea unor roluri familiale vechi.
Mulți oameni experimentează o contradicție profundă: în timp ce în jurul lor domină mesaje despre fericire, ei se simt triști, iritabili sau copleșiți. Este o realitate prezentă în toate grupurile de vârstă, indiferent de contextul personal.
Psihologii explică faptul că, atunci când revenim în mediul familial, putem relua inconștient dinamici vechi - de exemplu rolul „responsabilului”, „copilului rebel” sau al „împăciuitorului”. Chiar și persoanele independente și stabile emoțional pot resimți presiuni puternice în aceste interacțiuni. Toate acestea cresc nivelul de stres și pot accentua simptomele anxietății sau depresiei în preajma sărbătorilor.
Continuitatea sprijinului, un element esențial în echilibrul emoțional
Disponibilitatea psihoterapeuților de Crăciun transmite un mesaj clar: sănătatea emoțională nu ia pauză, iar accesul la sprijin profesional trebuie să existe atunci când oamenii se simt cel mai fragili emoțional.
Fie că vorbim despre persoane care se confruntă cu anxietate sau depresie, fie despre cei care trăiesc tensiuni în familie, sentimente de singurătate sau dificultăți emoționale accentuate de contextul de sărbători, posibilitatea de a apela la un specialist în zilele de 24, 25 și 26 decembrie poate face diferența între o perioadă copleșitoare și una gestionată cu grijă și suport.
Sprijin accesibil: ședințe de psihoterapie cu 25% reducere în perioada 24 decembrie – 1 ianuarie
Pentru a facilita accesul la suport emoțional într-o perioadă în care nevoia este mai mare ca oricând, Clinicile de Psihoterapie Regina Maria oferă 25% reducere la ședințele de psihoterapie desfășurate în Clinica Virtuală, în intervalul 24 decembrie - 1 ianuarie.
Dacă sărbătorile sunt o perioadă încărcată pentru tine, poți găsi sprijin imediat. Intră pe pagina campaniei și programează o sesiune cu 25% reducere: https://www.reginamaria.ro/psihoterapie-individuala-campanie-craciun.
Prin menținerea programului în zilele de sărbătoare, Clinicile de Psihoterapie Regina Maria își reafirmă angajamentul de a fi alături de oameni exact atunci când au cea mai mare nevoie, în momentele în care emoțiile sunt intense, așteptările sunt mari, iar vulnerabilitatea devine mai vizibilă ca oricând.