Situația cazurilor de COVID 19, bilanț 29 august

29 august 2022   Actualitate

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.905 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 502 mai multe față de ziua anterioară. 332 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare, informează Ministerul Sănătății.

În ceea ce privește cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetățeni care au venit în România fiind infectați în alte țări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe județe.

Pacienți internați

 În unitățile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secții cu COVID-19 este de 2.936 cu 75 mai multe față de ziua anterioară.

De asemenea, la ATI sunt internate 245 persoane, cu 15 mai puține față de ziua anterioară.

Din cei 245 pacienți internați la ATI, 200 sunt nevaccinați.

Din totalul pacienților internați, 381 sunt minori, 378 fiind internați în secții, cu 18 mai mulți față de ziua anterioară și 3 la ATI, cu 6 mai puțini față de ziua anterioară.

Decese

Dintre cele 2 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 70-79 de ani și 1 la categoria de vârstă peste 80 de ani. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 1.536 teste RT-PCR ( 1.182 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 354 la cerere) și 8.940 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 13.417.604 teste RT-PCR și 11.203.371 teste rapide antigenice.

Citește și De ce jumătate din populație va suferi de miopie în 2050?

Mai multe