Unul din zece români suferă din cauza afecţiunlor cronice de rinichi

1 2 jpg jpeg

Potrivit prof.univ.dr. Adrian Covic, boala cronică de rinichi este cosiderată mai importantă decât diabetul pentru că se asociază cu multe alte patologii, precum hipertensiune, vârstnici, sarcină patologică

„România stă foarte bine la nivel internaţional în ceea ce priveşte bolile renale, iar centrul din Iaşi se află în poziţiile fruntaşe ale acestui tip de tratament. Supravieţuirea în dializă şi în transplant sunt printre cele mai bune din ţară”, a declarat Adrian Covic.

De asemenea, statisticile arată că, în cursul anului 2017, la Spitalul clinic Dr. C. I. Parhon din Iaşi, spital specializat în tratarea pacienţilor cu afecţiuni ale rinichilor din toată regiunea Moldovei, au fost internate aproximativ 3.500 de paciente în regim de internare continuă şi 14.000 de paciente în regim de internare de zi.

Cele mai frecvente patologii au fost insuficienţa renală cronică - 2.600 de cazuri spitalizate, litiaza renală -1.000 de cazuri spitalizate şi infecţii ale tractului urinar - 1.600 de cazuri spitalizate.

Tot în cursul anului 2017, au fost tratate prin hemodializă şi spitalizare continuă aproximativ 600 de paciente cu boala cronică de rinichi în stadiul final şi 300 de paciente cu insuficienţă renală acută.

Totodată, în evidenţa Spitalului clinic Dr. C. I. Parhon din Iaşi sunt aproximativ 50 de paciente cu diagnosticul de Lupus Eritematos Sistemic (LES) şi nefropatie lupică.

Potrivit studiilor, prevalenţa riscului de a dezvolta boala cronică de rinichi este mai ridicată în rândul femeilor in raport cu bărbaţii. Cu toate acestea, susţin specialiştii, numărul femeilor care sunt tratate prin dializă este mai mic decât cel al bărbaţilor din trei motive principale: progresia bolii cronice de rinichi este mai lentă în rândul femeilor, barierele socio-economice conduc la întârzierea dializei sau absenţa acesteia în rândul femeilor, şi accesul inegal la serviciile de sănătate în anumite ţări.

De asemenea, efectuarea transplantului renal este inegală datorită diverselor aspecte de ordin social, cultural şi psihologic.

„Anumite boli renale, precum nefropatia lupică sau infecţiile rinichiului, pielonefrita acută sau cronică, afectează cu predilecţie femeile. Nefropatia lupică este cauzată de o boală autoimună, în care sistemul imunitar atacă propriile celule şi organe. Infecţiile renale, asemeni majorităţii infecţiilor de tract urinar, sunt mai frecvente în rândul femeilor, şi prezintă un risc crescut în timpul sarcinii”, a declarat prof.univ.dr. Carmen Volovăţ.

Aceasta a mai precizat că boala cronică renală este cunoscută ca fiind factor de risc pentru reducerea fertilităţii.