Deficitul de vitamina D, întâlnit mai des la cei cu tenul deschis
Cercetătorii spun că pur şi simplu pielea „palidă“ şi soarele nu se înţeleg.
Este cunoscut faptul că oamenii cu tenul deschis la culoare sunt mai predispuşi la arsuri solare şi la cancerele de piele, spre deosebire de ceilalţi.
De aceea, se iau măsuri împotriva razelor solare, iar cremele cu factor de protecţie solară ridicată sunt printre cele mai utilizate metode.
Aşa se explică de ce aceştia se confruntă frecvent cu carenţă de vitamina D.
Studiul oamenilor de ştiinţă de la „Cauzele şi controlul cancerului“ spun că printre soluţiile pentru aceste carenţe se numără suplimentele de vitamine. Corpul nostru produce această vitamină D, cunoscută şi sub denumirea „vitamina soarelui“, când ne expunem, evident, razelor solare.
În ultimii ani, complicaţiile care apar din cauza deficienţei de vitamina D au condus la numeroase probleme de sănătate, precum oase fragile, afecţiuni cardiace, diabet, cancere şi boli autoimune.
Deşi se ştie că laptele, untul, ouăle, peştele gras şi suplimentele sunt surse importante de vitamina D.
Experimentele efectuate de cercetătorii de la Universitatea din Leeds (Marea Britanie) arată că persoanele cu cancer de piele sau melanom sunt mai predispuse să aibă deficit de vitamina D.
Cu toate acestea, nu este benefic pentru organism nici excesul de vitamina D.
Şi atunci, care este cantitatea potrivită ce trebuie administrată persoanelor cu tenul deschis?
„Este o întrebare dificilă“, a spus cercetătorul britanic Julia Newton-Bishop.
Institutul de Medicină (IOM) a revizuit dozele recomandate după ce a studiat toate rezultatele ultimelor cercetări legate de vitamina D. Astfel, a fost ridicat aportul zilnic la 600 de unităţi internaţionale (UI) pentru persoanele de până la 70 de ani şi la 800 de unităţi internaţionale, pentru adulţii cu vârste peste 70 de ani.