Mâncatul seara, foame sau calmare? Medicii explică ce greşim la cină
Însă trebuie să ştim să facem diferenţa între mâncatul compulsiv şi cel de foame. Medicul nutriţionist Mihaela Bilic ne spune care este diferenţa între cele două.
Mâncat seara - e foame sau e calmare?
Toată lumea condamnă masa de seară, că ar îngrăşa, că ar îngreuna digestia...dar nimeni nu are curajul să conteste efectul ei garantat: calmează, "şterge" nemulţumirea şi frustrarea de peste zi, umple golul din casă şi singurătatea din suflet.
Ca să scăpăm de generalităţi ar trebui să definim mai exact termenul de "seară". Dacă e vorba de o a treia masă din zi, adică de ceea ce numim CINĂ, care să conţină o cantitate moderată de alimente, mâncată cu 3 ore înainte de a ne culca, într-o stare de echilibru emoţional şi fără să înfulecăm, atunci se numeşte că am mâncat de foame şi e normal.
Dacă însă vorbim de mâncatul după 10 seara, când ştim sigur că am luat deja cina şi doar ne plictisim, sau ne simţim singuri sau suntem doar trişti, atunci înseamnă calmare şi e normal şi asta. Mâncarea trebuie să ne producă plăcere şi o stare de bine, dacă ne interzicem şi ne simţim vinovaţi pentru asta, atunci negăm ecuaţia după care ne-a construit Natura, negăm instinctul şi chiar viaţa- pentru că fără puţinul bine din mâncare, ne-ar fi foarte greu şi foarte rău. Bineînţeles, dacă nu găsim altă sursă de bine, nealimentară...dar asta e o altă discuţie.
Mai există situaţia în care amânăm şi nu mâncăm aproape nimic toată ziua. Atunci masa de seară va fi nu numai binevenită, dar şi binemeritată. Cu condiţia să nu fim atât de hămesiţi încât să mâncăm la o masă cât pentru trei. Impulsivitatea este şi ea un factor important, care face diferenţa dintre foame şi nevoia de calmare. Nu mâncatul rapid, lacom este periculos pentru siluetă, ci starea emoţională în care ne aflăm. Una e să înfuleci o farfurie de mâncare, conştient fiind că ţi-a fost foarte foame, dar rămânând lucid şi raţional, putând să spui "stop"; alta e să te abandonezi mâncării, să uiţi de tine şi să te umpli neselectiv cu tot ce găseşti prin frigider, în dorinţa nemărturisită de a uita, de a evita, de a scăpa de o emoţie negativă. Mâncatul compulsiv e beleaua, pentru că aici nu mai e vorba de mâncare, ci de un mecanism psihologic de evitare, de o incapacitate de a face faţă la greutăţile vieţii de zi cu zi.
Aşa că ar trebui să ne lăsăm în pace şi să nu mai căutăm sfaturi legate de masa de seară, mai ales când opinia generală este acuzatoare! Cine mănâncă de foame nu are nevoie de acorul unui nutriţionist. Iar cine mănâncă pentru că îl doare, trebuie să găsească mai întâi rana. Şi abia apoi, cu răbdare şi bunăvoinţă, un alt "pansament" decât mâncarea...