Leacuri pentru potenţă. Află ce remedii cresc apetitul bărbaţilor!
Ejacularea prematură poate apărea şi din cauza unor probleme de sănătate, cum sunt afecţiunile cardiace, care au indicaţii clare în ce priveşte efortul fizic şi hiperexcitaţia.
Impotenţa, de asemenea, poate debuta cu episoade neplăcute de ejaculare precoce, până la pierderea stării de erecţie. Unele medicamente administrate pentru boli cronice pot afecta viaţa sexuală prin tulburări de erecţie, scăderea libidoului şi ejaculare prematură.
Află din rândurile următoare care sunt cele mai bune leacuri din natură în caz de ejaculare precoce!
Busuiocul
Despre busuioc se spune că redă tonusul şi apetitul sexual. Efectul său revigorant stimulativ este amplu, iar acţiunea lui se manifestă la nivel fizic cât şi psihic. Sporeşte energia masculină. 5-6 grame de pulbere de busuioc obţinută din vârfuri înflorite, amestecat cu 2 linguri de miere sunt un afrodiziac puternic. Această combinaţie luată de 4 ori pe zi, timp de 40 de zile, redă vigoarea, apetitul sexual şi pofta de viaţă.
Busuiocul îmbunătăţeşte capacitatea de control a energiei sexuale şi ajută la combaterea ejecularii precoce. Sub formă de infuzie îndulcită cu miere are un efect reconfortant şi uşor afrodisiac.
Seminţe de morcov
Morcovul are proprietăţi afrodisiace atunci când este consumat crud, datorită uleiului volatil pe care îl conţine, în timp ce seminţele de morcov sunt folosite mai ales pentru combaterea ejaculării precoce. Considerat un adevărat „elixir al dragostei“, morcovul era folosit de greci şi români pentru a vindecă impotenţa masculină şi pentru a spori apetitul sexual.
O reţetă benefică este formată din rădăcina, tuberculi, seminţe de morcov, busuioc sălbatic în părţi egale. Se ia o linguriţă din acest amestec cu 15 minute înainte de masă de 3 ori pe zi. Pentru a obţine un efect mai amplu se face o cură de 40 de zile. Pentru cei foarte slăbiţi, cu potenţial sexual mult diminuat, se recomandă 6 doze pe zi timp de 40 de zile.
De asemenea, se poate face şi o cură cu morcovi. Timp de două luni, consumă zilnic morcovi proaspeţi, împreună cu un ou fiert şi câteva linguriţe de miere.
Seminţe de schinduf
Acest remediu acţionează ca un tonic general, iar după 2-3 zile de consum, se poate observa o ,,reînviere'' a apetitului sexual.
Se realizează un macerat la rece din 1 linguriţă de seminţe de schinduf, măcinate, la 250ml apă rece - se lasă la macerat 5-6 ore, după care se fierbe 5-6 minute la foc încet, se strecoară şi se îndulceşte cu miere. Această cantitate se consumă în cursul zilei, cu înghiţituri mici.
Cardamonul
Poate nu întâmplător, cardamonul este numit de orientali şi sămânţa dragostei. Este recomandat pentru mărirea potenţei masculine, combaterea ejaculării precoce, dar şi ca afrodisiac atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi.
În cure mai lungi, poate fi folosit sub formă de pulbere, 1-1,5 grame de patru ori pe zi, sublingual. Timpul de macerare al tincturii de cardamon este de 6-8 zile. Se ia 1ml de 3 ori pe zi, diluată în apă.
Şofranul
Şofranul e o plantă cu virtuţi vindecătoare deosebite, folosită încă din antichitate ca afrodisiac. Principala să acţiune este eceea de reglator hormonal.
Şofranul e recomandat în tratamentul impotenţei, sterilităţii, ejaculării precoce, acneei, slăbiciunii fizice şi anumitor afecţiuni psihice. Este indicat sub formă de pulbere: un sfert de gram sublingual, de 4 ori pe zi.
Sfaturi pentru o bună erecţie
- Renunţă la ţigări şi alcool sau redu consumul pe cât de mult posibil;
- Apucă-te de sport;
- Mestecă cât mai des crenguţe de ţelină crudă;
- Bea suc combinat de ţelină şi morcov - un bun stimulent;
- Ghimbirul proaspăt, consumat cu miere seara, înainte de culcare, timp de o lună, este un remediu pentru fortificarea glandelor sexuale;
- Stafidele tratează eficient impotenţa, dacă sunt fierte în puţin lapte şi consumate de trei ori pe zi câte 30-40 grame.