Sfaturi pentru o viaţă sexuală împlinită la 20, 30, 40 şi 50 de ani

15 februarie 2016   Sex & Dragoste

Iată câteva indicii despre cum variază sexul în funcţie de vârstă şi cum să ai parte de o viaţă sexuală incendiară la 20, 30, 40 şi 50 de ani!

Sexul la 20 de ani

La această vârstă, nivelurile de estrogen, progesteron şi testosteron sunt la apogeu, fiind şi vârsta ideală pentru femei pentru a concepe un copil. Pentru că nivelul de hormoni creşte chiar înainte de ovulaţie, femeile au mai multe fantezii sexuale şi pot iniţia actul sexual mai ales din ziua a doua până în a patra, după ovulaţie, ele fiind mai excitate.

Însă, studiile arată că femeile de 20 şi ceva de ani au parte de mai puţine orgasme, deoarece nu au încrederea necesară pentru a spune ceea ce îşi doresc în pat, astfel încât sunt mai puţin satisfăcute.

Sexul la 30 de ani

Multe femei ajung de-abia acum să se bucure cu adevărat de orgasme, ele acumulând până la această vârstă mai multă experienţă în pat. Potrivit studiilor, tot la această vârstă, femeile devin mai puţin anxioase în ceea ce priveşte defectele lor fizice, astfel că dau dovadă de mai multă încredere în dormitor.

Marea provocare vine după naştere, când nivelul de testosteron la femei scade dramatic. Pentru mamele care alăptează, prolactina poate suprima ovulaţia, precum şi producţia de estrogen şi progesteron, astfel că libidoul este şi el la cote joase. Soluţia medicilor? Masturbarea! Această tehnică de autostimulare sexuală îmbunătăţeşte circulaţia sângelui şi reface nivelul de hormoni.

Sexul la 40 de ani

La 40 de ani, apetitul sexual feminin ar putea creşte, deşi hormonii sexuali şi de fertilitate sunt în scădere. Totuşi, o cercetare a Universităţii din Texas arată că femeile ajunse la această vârstă au fantezii sexuale mai dese şi mult mai intense, fiind şi mult mai predispuse să se angajeze în relaţii sexuale mai frecvent decât femeile de 20 sau 30 de ani.

Totuşi, în jurul vârstei de 40 de ani, producţia de testosteron la femei se află la jumătatea nivelului de la 25 de ani, principalul afectat fiind libidoul. Astfel, pentru femeile care vor să se bucure în continuare de sex, medicii recomandă terapiile cu estrogen, folosirea lubrifianţilor sau doze mici de pilule contraceptive, care să regleze producţia de estrogen.

Sexul la 50 de ani

Schimbările hormonale asociate menopauzei îşi pun amprenta asupra vieţii sexuale. Astfel, intrarea la menopauză îi poate da femeii sentimentul că nu mai este dorită. În plus, scăderea nivelului de estrogen îi poate diminua acesteia dorinţa de a face dragoste, neajuns care poate fi depăşit cu ajutorul terapiilor de substituţie hormonală.

Mai multe