„Hormonul dragostei“ îţi aduce fericire şi sănătate

16 iunie 2015   Sex & Dragoste

Sentimentul minunat că îţi vine să zbori de fericire se datorează oxitocinei, iar „fluturii“ din stomac apar tot din pricina acestui hormon.

O strângere de mână, un contact vizual şi o îmbrăţişare sinceră sunt numai câteva metode prin care poţi stimula eliberarea de oxitocină, hormonul care îţi îmbunătăţeşte starea de spirit şi sănătatea. 1. Zâmbeşte-i seducător

Iubeşti şi vrei tot binele pentru partenerul tău de viaţă? Zâmbeşte-i mai des şi sincer. Caută-i privirea şi „spune-i“ din ochi cât de mult apreciezi că e lângă tine şi cât de mult îl/o iubeşti.

Este una dintre cele mai simple căi de a elibera oxitocina atât în corpul tău, cât şi în al persoanei iubite.

O îmbrăţişare sinceră poate să aibă un efect mai puternic asupra sănătăţii decât orice pastilă din lume.

Atunci când îmbrăţişezi partenerul de viaţă, efectul oxitocinei vă învăluie pe amândoi, iar starea de bine este completată şi de sentimentele de încredere şi de curaj, pe care le resimţiţi.

Atunci când vă ţineţi de mână, nivelul cortizolului sau „hormonul stresului“ se reduce şi, în acelaşi timp, scade tensiunea arterală.

Două beneficii pentru sănătate importante, în afară de eliberarea de oxitocină, care vă face să vedeţi cu ochi mai buni toate lucrurile din jurul vostru.

O altă metodă extrem de eficientă care ne face să ne simţim în al „nouălea“ cer este sărutul. Bucură-te de această mică plăcere a vieţii!

De cele mai multe ori, atingerea buzelor provoacă stimularea dopaminei, o substanţă din creier care poate asocia plăcerea resimţită cu momente importante din viitor.

Mai multe