De ce oamenii căsătoriţi sunt mai sănătoşi?
Un studiu realizat la o Universitate din Londra sugerează că mariajul îţi creşte şansele de recuperare în lupta cu cancerul.
„În general, oamenii care au un mariaj stabil sunt mai sănătoşi decât cei care nu au fost niciodată căsătoriţi, dar este de ajuns şi să ai o relaţie stabilă, de lungă durată, chiar dacă aceasta nu s-a legalizat”, explică George Ploubidis, de la University College din Londra.
Ajutor pentru sănătatea ta
Partenerul tău poate fi acel punct de influenţă în viaţa ta care să vegheze asupra obiceiurilor tale sănătoase. Să te sprijine în momentele dificile, omul care te susţine necondiţionat şi te motivează să mergi mai departe într-o anumită direcţie.
Din punct de vedere psihologic persoanele care îşi întâlnesc jumătatea sunt mult mai liniştite şi mult mai dornice de a realiza cât mai multe lucruri atât profesional cât şi personal.
Citeşte şi: Faci sex des, trăieşti mai mult
Oamenii care iubesc trăiesc mai mult
O relaţie stabilă şi fericită creşte semnificativ speranţa de viaţă în cazul în care relaţia este una pozitivă şi comunicativă. Oamenii de ştiinţă au analizat şi combinat rezultatele mai multor studii şi au descoperit că soţii şi soţiile au cu 10-15% mai puţine şanse de a muri prematur decât ceilalţi oameni. În timp ce divergenţele şi certurile frecvente cu partenerul de viaţă pot creşte riscul de deces prematur.
Stres psihologic diminuat
Persoanele căsătorite au nivelurile de cortizol mai mici, au descoperit cercetatorii. Cortizolul, hormonul stresului, poate fi responsabil de apariţia bolilor cronice şi inflamaţilor, atunci când este produs în exces. Potrivit celor de la Universitatea Carnegie Mellon, oamenii căsătoriţi se confruntă cu un stres psihologic mai mic decât persoanele singure.
Citeşte şi: Cearta, bună pentru sănătate
Mai multe satisfacţii pe plan sexual
În timp după ce doi oameni ajung să se cunoască foarte bine, viaţa sexuală are toate şansele să devină mult mai satisfăcătoare. Studiile arată că oamenii căsătoriţi de mulţi ani au o viaţă sexuală mult mai activă decât cei care nu au un partener stabil sau relaţii de lungă durată.
Riscul unei crize cardiace se citeşte în păr
Cheia este comunicarea constantă şi limitarea problemelor de la serviciu în momentul în care treci pragul către casă.
Femeile care sunt nefericite în căsnicie pot suferi de depresie, tulburări hormonale,obezitate, iar bărbaţii recurg la abuzuri de substanţe (alcool) şi chiar în unele cazuri depresie.