Cearta, benefică sau nu în cuplu?
Încă de când l-ai văzut întâia oară ai simţit că el este jumătatea ta, sufletul tău pereche care poate să te înţeleagă şi să te susţină necondiţionat. Însă când ajungeţi să vă certaţi, îţi pui câteva semne de întrebare cu privire la relaţia voastră. Cearta nu e neapărat un aspect rău, dacă ştii cum să o transformi într-un lucru pozitiv care să contribuie la consolidarea relaţiei. E sarea şi piperul unei relaţii O relaţie în care totul merge strună se poate termina brusc, fără să-ţi dai seama ce s-a întâmplat. Monotonia poate fi cea care să vă facă să vă plictisiţi unul de celălalt şi, ulterior, să vă îndepărtaţi reciproc. De aceea, din când în când, certurile pot fi sarea şi piperul unei relaţii, care să te facă să conştientizezi cât de importante sunt momentele frumoase petrecute alături de partener. Discuţiile în contradictoriu te pot ajuta să vezi cu alţi ochi persoana iubită şi să-ţi influnţeze în mod pozitiv comportamentul faţă de cel de lângă tine. Cu toate acestea, este necesar să existe un echilibru pentru păstrarea armoniei în cuplu. Evită să vă certaţi frecvent din motive banale sau să implicaţi alţi membri ai familiei. Altfel, vă veţi lovi şi de alte probleme, fără ca măcar să găsiţi rezolvarea pentru cele anterioare. Dacă se întâmplă în mod repetat, toate acestea pot duce la neînţelegeri „cronice“. Descarcă-te emoţional ori de câte ori e nevoie Atunci când ai ceva pe suflet, cel mai bine este să discuţii cu partenerul tău pentru a scăpa de toate sentimentele şi energiile negative. Astfel, eviţi acumularea de resentimente care poate fi mult mai dăunătoare decât o ceartă. Acest lucru a fost descoperit de cercetătorii de la Universitatea Tennessee din SUA. Ei susţin că disconfortul pe termen scurt al unei discuţii la nervi, dar sinceră, poate fi benefic pentru sănătatea relaţiei pe termen lung. În plus, psihologul Elvira Alexandrescu este de părere că uneori este indicat ca cearta să fie programată.
Află mai multe pe clickpentrufemei.ro