Tot ce trebuie să ştii despre injecţiile contraceptive
Cum acţionează?
Injecţiile contraceptive acţionează, în principal, prin modificarea consistenţei mucoasei cervicale, dată de stimularea glandelor cervixului, ceea ce va face ca stratul de mucus de la acest nivel să devină foarte vâscos şi greu de străbătut de către spermatozoizi.
De asemenea, injecţiile modifică şi mucoasa uterină, astfel încât, în situaţia în care un ovul este fecundat, să nu se poată prinde de peretele uterului.
Se fac o dată la 3 luni
Injecţiile anticoncepţionale se fac intramuscular, în zona fesieră, de obicei, o dată la trei luni. Deci, în cazul în care alegi această metodă contraceptivă ar trebui să îţi faci injecţiile de 4 ori pe an.
Eficienţa injecţiei începe în momentul injectării, dacă aceasta este efectuată în primele 4 zile ale ciclului menstrual, de aceea nu este necesară folosirea altor metode precum perzervativele sau diafragmele. Deci, sexul poate redeveni spontan, fără riscuri, imediat ce ţi-ai făcut injecţia.
Te-ar mai putea interesa şi:
- 4 mituri demontate despre fertilitate
- Reflexoterapia, utilă în infertilitate
- Endometrioza poate duce la infertilitate
Contraindicate în caz de cancer
Indiferent de tipul lor, contraceptivele injectabile sunt contraindicate pacientelor diagnosticate cu hemoragii vaginale anormale, dar şi în caz de cancere favorizate de cauze hormonale precum cancerul de sân, în caz de boli renale, hepatice şi circulatorii precum trombozele venoase profunde şi emboliile pulmonare.
Şi boli cronice precum diabetul şi bolile cardiovasculare precum hipertensiunea arterială, boala coronariană ischemică, infarct miocardic sau accident vascular cerebral şi în caz de reacţii adverse la administrarea de hormoni.
Eficiente în 99% din cazuri
Avantajul major al contraceptivelor injectabile constă în eficienţa lor crescută, dovedită în 99% din cazuri. În plus, spre deosebire de pilulă de exemplu, care trebuie administrată zilnic, injecţia se face doar de 4 ori pe an, o dată la trei luni.
În plus, te bucuri de avantajele pe care le dau şi pilulele adică ameliorarea durerilor menstruale şi a sindromului premenstrual.