Ce trebuie să ştii despre sterilet
După anticoncepţionale, steriletul este cea mai folosită metodă de contracepţie. Află din acest articol dacă steriletul este o opţiune contraceptivă potrivită pentru tine!
Steriletul sau dispozitivul intrauterin are o eficienţă de 99% în ceea ce priveşte protecţia faţă de sarcină, procent comparabil cu cel al anticoncepţionalelor. Deşi, în general, steriletul este recomandat femeilor care au născut, studiile au arătat că dispozitivul este o soluţie contraceptivă şi la cele care nu au copii încă (în acest ultim caz se consideră pot exista mai multe reacţii adverse). Există prejudecata că steriletul ar putea incomoda actul sexual. Acesta este însă numai un mit, deoarece steriletul este implantat în uter, nu în vagin. Totuşi, în cazul în care dispozitivul incomodează, înseamnă că şi-a modificat poziţia, iar în acest caz este nevoie de un consult ginecologic.
De cupru sau hormonal
Steriletul este un dispozitiv de dimensiuni mici, de cupru (care se poate ţine până la 12 ani) sau pe bază de hormoni (eficient până la cinci ani). Cel de cupru reduce mişcarea spermatozoizilor, iar cel hormonal acţionează la fel ca şi anticoncepţionalele, modificând endometrul astfel încât să împiedice fecundarea. Dispozitivele sunt prevăzute cu un cadru din plastic de care se prind inelele de cupru sau bandeletele hormonale, asigurând fixarea în uter, iar cele două fire rămase în vagin îi arată femeii că steriletul este la locul lui.
După fiecare menstruaţie, femeia trebuie să verifice existenţa acestor fire care ies din colul uterin. Pentru a preveni tragerea accidentală a acestora, se recomandă folosirea absorbantelor, nu a tampoanelor interne. Anual, este bine să faci un control ginecologic, pentru a verifica starea dispozitivului.
Înainte de montare, cu analizele la control
Steriletul se montează şi se scoate numai de către medicul ginecolog. Înainte de inserare, este nevoie de efectuarea unor analize precum secreţiile vaginale şi testul Babeş-Papanicolau, dar şi de testul de sarcină. Steriletul este contraindicat în cazul suspiciunii de sarcină, în unele afecţiuni (cancer în sfera genitală, tuberculoză pelviană, fibrom uterin) sau atunci când există sângerări de cauză necunoscută ori istoric de sarcină extrauterină. Dacă există unele infecţii sau boli cu transmitere sexuală, acestea trebuie tratate înaintea montării steriletului. Femeilor cu cancer de sân, cu tromboză venoasă sau cu boli hepatice nu le este recomandat steriletul hormonal.
Steriletul se inserează de preferat imediat după menstruaţie, când canalul cervical este deschis natural, ceea ce creează un disconfort mai mic. Montarea steriletului nu este dureroasă şi nu durează decât câteva minute. Steriletul se poate monta după 6-8 săptămâni după o naştere.
Ce efecte adverse pot surveni
Deşi sunt rare, există complicaţii care pot surveni după montarea unui sterilet. Printre acestea se numără crampele sau durerile abdominale, disconfortul local, sângerări anormale între menstruaţii, febră, inflamaţii pelviene, menstruaţii abundente şi sarcina extrauterină. Cea mai gravă complicaţie în urma montării steriletului este perforarea peretelui uterin, care se manifestă prin dureri abdominale.
Contraceptiv de urgenţă
În cazul unui contact sexual neprotejat, steriletul poate fi şi un contraceptiv de urgenţă. În acest caz, steriletul se inserează în cel mult cinci zile de la actul sexual, rolul lui fiind mecanic (nu mai permite implantarea în uter a oului fecundat). Steriletul nu protejează de bolile cu transmitere sexuală.
INFO: Steriletul pe bază de cupru este contraindicat femeilor cu boala Wilson.
Dr. Brînduşa Dana Mitroi, medic rezident, Spitalul „Filantropia”, Bucureşti
Poate avea şi rol terapeutic
Steriletul poate fi folosit terapeutic pentru sângerările uterine disfuncţionale (cele cu levonorgestrel) şi în cazurile de hiperplazie endometrială simplă, fără atipii şi în cazurile de sinechie uterină (alipire a pereţilor uterini cu dispariţia menstruaţiilor).
Până în prezent existau controverse în privinţa utilizării steriletului la femeile nulipare (care nu au copii), însă studii recente au dovedit că nu creşte rata infertilităţii sau a bolii inflamatorii pelvine în rândul acestora şi se poate astfel folosi. Steriletul poate fi montat şi după naştere sau după un avort în cazurile în care nu există risc infecţios.
Se poate folosi la mamele care alăptează, neinfluenţând în niciun fel cantitatea sau calitatea laptelui. Este important ca după inserţia steriletului să păstraţi un bilet cu data la care a fost montat, alături de data de expirare a acestuia precum şi tipul steriletului. Astfel veţi şti când trebuie extras.