Ce nu ştiai despre contracepţia de urgenţă

8 mai 2013   Contracepție

Pentru situaţii de urgenţă, când s-a rupt prezervativul sau poate v-a luat valul pe amândoi şi nu aţi folosit o metodă contraceptivă, există două opţiuni pentru a preveni o sarcină nedorită: o pilulă hormonală sau un dispozitiv intrauterin. Niciuna nu este însă 100% sigură şi amândouă au efecte adverse, pe care nu trebuie să le neglijezi.

Când iei pilula

Pilula de a doua zi conţine hormoni care inhibă ovulaţia sau împiedică fertilizarea şi implantarea ovulului fertilizat în uter, în funcţie de momentul ciclului menstrual în care o foloseşti.

În farmacii vei găsi două mărci de asemenea pilule. Una dintre ele conţine două pastile: pe prima trebuie să o iei la cel mult 72 de ore de la contactul sexual, iar pe cea de-a doua la 12 ore după prima.

Cea de-a doua marcă de pilule se administrează într-o singură doză, ceea ce o face mai uşor de folosit. Chiar dacă se numeşte pilula de a doua zi, nu înseamnă că trebuie să aştepţi până a doua zi ca să o poţi lua. Cu cât o iei mai repede după contactul sexual, cu atât va fi mai eficientă.

Are efecte secundare

Nu ai nevoie de reţetă pentru a lua de la farmacie pilula de a doua zi. Trebuie să ştii însă că ea conţine o cantitate mare de hormoni, iar aceştia pot da reacţii adverse, precum greaţă, vomă, diaree, dureri de cap, tensiune în sâni, ameţeală, oboseală, dureri în partea de jos a abdomenului, sângerări între menstruaţii şi dereglare menstruală (de obicei, menstruaţia apare mai devreme decât trebuia).

Din cauza acestor reacţii adverse, medicii nu recomandă administrarea pilulei mai des de două ori pe an.

Sterilet, în loc de pastile

Pilulele de a doua zi sunt considerate de ginecologi drept cele mai nocive anticoncepţionale, o opţiune mai sănătoasă fiind steriletul. Şi acest dispozitiv, ca şi pilula, poate provoca sângerări între menstruaţii şi poate modifica ciclul menstrual.

Printre efectele secundare ale steriletului se numără, de asemenea, sângerările menstruale mai abundente în primele luni de la inserţie şi dureri mai mari în timpul menstruaţiei. El nu este însă la fel de nociv ca pilulele şi nu dă reacţii alergice, greaţă sau oboseală.

Are o siguranţă mai mare

Steriletul împiedică implantarea ovulului în uter. Dacă este introdus în primele 5 zile (120 de ore) de la contactul sexual neprotejat, dispozitivul are o siguranţă de peste 99%, deci este mai eficient decât pilula de a doua zi.

Cu cât se montează mai târziu, cu atât este mai ineficient. Un alt avantaj al steriletului este acela că îl poţi folosi pe termen lung ca metodă de contracepţie, asta în cazul în care nu vrei copii prea curând.

Ce trebuie să ştii despre pilula de a doua zi

Dacă o administrezi în primele 24 de ore de la contactul sexual, eficienţa pilulei ajunge până la 95%. Procentul se reduce pe măsură ce întârzii administrarea ei.

Dacă o elimini prin vomă în mai puţin de două ore de la administrare, trebuie să iei altă pilulă (şi pe cea de-a doua după 12 ore, dacă folia conţine două pastile).

Nu trebuie să o iei dacă ai o boală de ficat, astm, probleme renale, tromboflebită (inflamaţie a venelor), hipertensiune, migrene sau diabet zaharat.

Nu o folosi ca metodă de contracepţie de rutină, pentru că este ca o „bombă” cu hormoni.

Nu mai are efect dacă ovulul a fost fertilizat şi s-a implantat în uter.

Nu te va proteja de o sarcină nedorită dacă ai mai avut un contact sexual neprotejat după ce ai luat-o.

Pilula care se ia în două doze (două pastile) costă între 62 şi 66 de lei. Pilula cu administrare unică este ceva mai scumpă: între 81 şi 88 de lei.

Mai multe