Dr. Mihaela Bilic - Lenea şi lăcomia, între păcat şi auto-protecţie

Pe pagina sa de Facebook, medicul Mihaela Bilic scrie despre lene şi lăcomie în contextul Postului Paştelui.

Dacă tot suntem în Postul Paştelui, haideţi să dezbatem un pic noţiunea de păcat. Am să încep spunând că din punct de vedere anatomic suntem construiţi pe plăcere, ea este un fel de “coloană vertebrală”, elementul care ne ţine funcţionali şi sănătoşi. Creierul nostru este programat să evite prin orice metodă toate experienţele sau trăirile negative. Din acest motiv nu putem transforma în obicei decât lucrurile care ne fac plăcere. Vreţi să faceţi un obice ei din sport? Atunci trebuie să vă placă! Vreţi să faceţi un obicei din mâncatul sănătos? Atunci musai trebuie să fie gustos şi să vi se potrivească!

Interesant este că religia a transformat în păcat multe din lucrurile care ţin de satisfacţia simţurilor... pe principiul viaţa prezentă trebuie să fie un chin şi bine ne va fi în viaţa de apoi  

Când vine vorba de lăcomie de exemplu nu ne spune nimeni că lăcomia este un instinct aşa am fost construit de Natură, să fim mâncăcioşi, pofticioşi şi fără limite! Stomacul este făcut dintr-un muşchi ca să se poată întinde la nesfârşit, celulele adipoase (în care se depozitează grăsimea de rezervă) se pot multiplica la infinit, iar senzaţia de saţietate (care ar trebui să ne oprească din mâncat atunci când ne-am săturat), poate fi ignorată fără probleme. Deci Natura ne-a vrut lacomi, pentru că lăcomia ne-a asigurat supravieţuirea!

Pe vremea romanilor nu se gândea nimeni să-şi controleze acest instinct, aristocraţii din acele timpuri mâncau tolăniţi în pat până vomitau, pentru că apoi s-o ia de la capăt... Departe de a fi văzută ca un păcat, lăcomia era privilegiul celor bogaţi. Unde poate duce lăcomia fără limite? La îngrăşat peste măsură, cu toate neajunsurile şi disconfortul pe care grăsimea în exces le aduce în viaţa noastră: diabet, hipertensiune, colesterolul mărit etc. E clar, mâncatul exagerat ne face rău în final. Însă lucrul ăsta îl simţi pe propria ta piele, nu cred că pentru asta trebuie să fii pus la zidul infamiei şi declarat păcătos!

Cu lenea, lucrurile sunt şi mai delicate. E în natura noastră să căutăm calea efortului minim, să fim comozi şi să ne placă să stăm degeaba. Însă această stare de fapt nu poate fi încurajată de societatea în care trăim, atâta vreme cât salariul îţi este plătit ca să munceşti, nu să stai! Atât de mult ne este repetat şi inoculat faptul că doar prin muncă te poţi realiza, încât ajungi să te simţi vinovat şi pentru scurtele momente în care nu ai nimic de făcut. Mă întorc iarăşi cu nişte secole în urmă şi constat că aristocraţia adevărată nu muncea (fizic) niciodată! Elita societăţii avea dreptul să stea, să-şi împartă viaţa între plăceri/hobby-uri precum lectura, muzica, vânătoarea, jocul de cărţi sau conversaţia... Nu erai leneş, erai nobil

Trăim vremuri în care funcţionăm pe principiul lui “trebuie” şi ne este din ce în ce mai greu să ştim ce ne place. Ne certăm pentru că ne place să mâncăm şi nu realizăm că este una dintre puţinele plăceri pe care societatea le mai tolerează- ca să nu zic că ne şi încurajează să consumăm tot mai mult. În dorinţa de a fi tot mai performanţi, ne umplem viaţa şi timpul cu tot felul de sarcini şi activităţi, fără să ne întrebăm ce efect produc ele asupra fiinţei noastre şi dacă ne place ceea ce facem... Nu realizăm că am renunţat demult la libertatea pe care o avem la naştere şi ne trăim viaţa în constrângeri autoimpuse, nici noi nu ştim în virtutea cărui obiectiv/rezultat.

Atât de frică ne e să nu stăm degeaba, încât preferăm să ne facem rău doar ca să umplem timpul cu ceva

Există un studiu făcut pe un grup de 10 adulţi care au fost puşi să stea singuri timp de 30 min într-o cameră goală, fără niciun fel de element de distracţie (telefon, cărţi, radio etc). După această perioadă de 1/2 oră în care au aşteptat, au avut de ales între 2 variante: fie să stea 5 min cu mâinile într-un vas cu apă cu gheaţă, fie să-şi petreacă încă o 1/2 oră în camera goală, nefăcând nimic. 8 din 10 persoane au ales apa cu gheaţă, deşi temperatura scăzută este foarte greu de suportat, senzaţia de rece intens devine dureroasă. Se vede treaba că e mai bine să te doară, decât să stai de pomană!?!?

Mie mi se pare că undeva de-a lungul evoluţiei şi emancipării noastre ne-am pierdut obiectivul corect: acela de a ne fi bine în pielea noastră, de a fi împăcaţi, împliniţi, liniştiţi. Ne condamnăm pentru că mâncăm, pentru că stăm... Am uitat să ne iubim pe noi înşine, prin urmare nu ne mai iubim nici aproapele... probabil că este o graniţă fină între plăcere şi viciu, însă n-aş vrea ca de frica păcatului să omorâm orice urmă de plăcere din viaţa noastră. Ce folos să trăim sănătoşi până la adânci bătrâneţi, dacă nu avem bucuria vieţii de zi cu zi? Iar dacă plăcerea a ajuns să fie un păcat, atunci cu smerenie recunosc că sunt o păcătoasă.