Care este boala de care ar suferi Vladimir Putin
De la începutul atacului asupra Ucrainei, s-au făcut numeroase speculaţii în legătură cu starea de sănătate a lui Vladimir Putin. Unii specialişti au oferit şi indicii care ar putea explica gesturile necugetate ale liderului de la Kremlin.
Încă din noiembrie 2020, în presa britanică tabloidă a apărut zvonul că preşedintele Vladimir Putin ar suferi de boala Parkinson. The Sun menţiona atunci o apariţie video în care Putin ar fi fost văzut tremurând, reacţie care reprezintă un simptom al bolii Parkonson. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că informaţia este falsă şi că preşedintele rus are o stare de sănătate excelentă.
Recent, Daily Mail a relatat despre faptul că liderul de la Kremlin ar suferi de delir şi confuzie, efecte ale COVID long, sau că ar avea cancer, fiind, de asemenea, speculată, din nou, boala Parkinson.
Clément Beaune, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, a declarat că discursul lui Putin a fost „delirant şi paranoic“, cu ocazia vizitei în Rusia.
La rândul lui, preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că l-a găsit pe Putin „mai abătut, mai izolat şi intrat parcă într-un fel de derivă ideologică şi de securitate”, informează lapresse.ca.
Preşedintele ceh Miloš Zeman l-a numit pe Putin „nebun” după ce acesta a început invazia asupra Ucrainei.
Ar putea avea o boală mintală?
„A-l diagostica pe Putin cu o problemă de sănătate mintală este o modalitate de a ne linişti”, afirmă prof. Geneviève Beaulieu-Pelletier, psiholog clinician. Speclialista atrage atenţia şi asupra atitudinii lui Putin, cea de devalorizare a adversarului politic. În cazul celor cu probleme de sănătate mintală, se poate observa această caracteristică, de slăbire a prezenţei celuilalt. Totuşi, potrivit specialistei, poate fi periculos să promovăm astfel de zvonuri despre starea de sănătate mintală a lui Putin, deoarece „ne împiedică să ne concentrăm asupra problemelor reale care au dus la acţiunile sale”.
„A pierdut contactul cu realitatea”
În 2014, Angela Merkel, fostul cancelar german, îşi exprima opinia în legătură cu sănătatea mintală a lui Valdimir Putin. „A pierdut orice contact cu realitatea […] Este într-o altă lume”, i-a spus ea preşedintelui Barack Obama, conform unor comentarii prezentate de presa americană.
Tot în acelaşi an, Ian H. Robertson, cercetător în neuroştiinţe şi psiholog clinician, a scris în Psychology Today următoarele: „creierul lui Putin «a fost atât de modificat neurologic şi fizic încât el [credea] ferm şi sincer că fără el, Rusia [ar fi] condamnată»”.
Tot Ian H. Robertson declara în 2014 despre Putin că „Puterea absolută pentru perioade lungi de timp te face orb în faţa riscului, extrem de egocentric, narcisist şi complet lipsit de conştiinţa de sine. De asemenea, te face să îi vezi pe ceilalţi oameni ca fiind obiecte, iar consecinţa emoţională şi cognitivă a tuturor acestor lucruri este... dispreţul”.