Supa care înlocuieşte antibioticele

3 ianuarie 2018   Nutriție

După perioada de post, trecerea la alimentaţia cu carne atrage anumite probleme mai ales la nivelul tranzitului intestinal. Imunitatea poate fi vulnerabilă în această perioadă, astfel că, în loc să iei antibiotice, poţi încerca să beneficiezi de avantajele oferite de natură printre care se numără şi usturoiul.

Un bun medicament antidepresiv

Consumul de usturoi este indicat mai ales dacă te confrunţi cu prezenţa viermilor intestinali sau anumite afecţiuni printre care diabetul, depresia sau chiar şi tifosul.

Îl găseşti cu uşurinţă pe rafturile magazinelor atât sub formă crudă (cea mai sănătoasă de altfel), cât şi sub formă uscată, praf sau granulat.

Atunci când îl alegi în stare crudă, este indicat ca după zdrobire să nu treacă mai mult de 5-10 minute până la consumare. În felul acesta te vei bucura de toate substanţele nutritive pe care le conţine.

Află cum îţi poţi regenera ficatul cu ajutorul usturoiului AICI

Previne accidentele vasculare

Nu te mai gândi la mirosul său specific după ce l-ai consumat. Poţi să scapi de acest miros foarte uşor mestecând câteva frunze proaspete de mentă sau de pătrunjel.

Printre substanţele benefice pe care acesta le conţine usturoiul se regăseşte alicina. Aceasta are capacitatea de a contribui la dilatarea vaselor sangvine, protejându-te în felul acesta de creşterea tensiunii arteriale şi chiar de un posibil atac vascular cerebral.

Având o acţiune diuretică, usturoiul te va ajuta să scapi de problema retenţiei de apă.

În usturoiul verde se regăseşte o cantitate semnificativă de fitohormoni care ajută la eliminarea toxinelor din organism.

Nu trebuie trecute cu vederea nici vitaminele conţinute şi anume A, B1, B2, C, cât şi mineralele: iod, calciu, siliciu, potasiu.

Supa de usturoi are efecte antivirale şi antibacteriene

Datorită tuturor substanţelor active şi benefice conţinute de usturoi, supa-cremă de usturoi este un adevărat elixir. Potrivit unui studiu efectuat la Universitatea din Washington, acţiunea sa este mult mai puternică decât cea a oricărui antibiotic, fiind un adjuvant în tratarea răcelii, a febrei sau a oricărei alte infecţii.

În plus, antibioticele luate prea des sau fără recomandarea medicului vor face ca organismul tău să devină, cu timpul, imun la acţiunea lor, pe când usturoiul poate fi consumat fără niciun fel de problemă în ceea ce priveşte cantitatea.

Calităţile usturoiului antibacteriene şi antivirale îl transformă într-un adevărat protector al sănătăţii tale.

Dacă te-ai înfruptat din toate bucatele tradiţionale şi vrei să-ţi ajuţi corpul să funcţioneze corespunzător, optează pentru supa-cremă de usturoi. Efectele benefice nu vor întârzia să apară.

Mai multe