Pregăteşte-ţi corpul pentru vară cu dieta indiană

8 iunie 2017   Nutriție

Dacă te chinui de ceva timp să afli un regim alimentar care să te ajute să scapi de un surplusul de kilograme şi care să îţi permită să te menţii frumos şi uşor în formă după ce o termini, ei bine încearcă dieta indiană.

Inspirată din stilul vegetarian, este o modalitate prin care să te alimentezi şi să te bucuri de un corp frumos şi sănătos cât mai mult timp.

Înainte de a te apuca de acest stil de viaţă elimină alcool şi zaharurile pentru a te putea acomoda mai repede şi mai bine.

O piele strălucitoare, kilograme mai puţine, abdomen plat, energie pe tot parcursul zilei, toate acestea după numai 7 zile în care poţi scăpă de până la 8 kilograme, sună bine nu?

Ziua 1- ziua fructelor din abundenţă

În prima zi, cea mai grea de altfel din orice dietă, ai liber la fructe, mai puţin struguri, banane sau mango.

Recomandarea specialiştilor se îndreptă mai ales asupra portocalelor, merelor, rodii, căpşuni şi pepene.

Nu trebuie să uiţi să bei cel puţin 10 pahare de apă pe zi. Scopul principal al acestei diete este să elimine excesul de acid uric din organism. Acest acid este responsabil adesea cu balonarea, umflarea mâinilor şi a picioarelor.

Ziua 2 - ziua legumelor din plin

A doua zi este dedicată vegetalelor. Ţine cont de faptul că acestea trebuie să fie fierte sau crude, nu trebuie sub nici o formă să le prăjeşti. Eventual poţi să le pui pe grătar.

Dimineaţa pentru a te asigura că ai suficienţă energie pe tot parcursul zilei poţi să îţi fierbi un cartof în coajă şi să adaugi un pic de unt. Este suficient un singur cartof toată ziua, apoi poţi să mănânci ce alte legume vrei tu înafară de varză şi roşii.

Ca şi condimente poţi să foloseşti oregano şi busuioc. Fibrele din legume şi nutrimenţii te vor ajuta să treci cu brio peste această zi.

Ziua 3 - ziua combinaţiilor

În a treia zi poţi la mesele principale să consumi legume, iar la gustări să alegi la fructe. În această zi este interzis să consumi cartofi, deoarece carbohidraţii ţi-i vei lua din porţia de fructe. Acesta este momentul în care organismul tău va începe să ardă grăsimi. Oricât de poftă ai avea de ceva dulce, gândeşte-te la scopul tău final. Mai ai un pic şi reuşeşti.

Ziua 4 - ziua bananelor

Chiar dacă de regulă se recomandă a le evita atunci când eşti la dietă, acum este momentul să le consumi. Poţi să profiţi de această dietă care îţi îngăduie să consumi până la 6 banane pe zi şi patru pahare de lapte. Parcă sună din ce în ce mai bine acestă dietă nu?

Potasiu şi sodiu din ele îţi vor asigura nutrimenţii necesari pentru a funcţiona în parametri optimi.

În plus dacă simţi nevoia de mâncare gătită poţi să apelezi la o supă de legume şi să consumi doar zeama o singură dată în zi.

În felul acesta vei contribui şi mai mult la intensificarea procesului de arderi.

Ziua 5 - ziua roşiilor cu brânză

Nu există mâncare mai plăcută vara decât roşiile cu brânză, ei bine astăzi ai liber la roşii, brânză proaspătă de vaci şi varză. Ba chiar ai liber şi la soia.

Maxim 6 roşii ar trebui să fie limita ta astăzi, fibrele lor vor contribui substanţial la îmbunătăţirea digestiei tale iar apa, astăzi fiind necesar mai multă apă decât de obiecei, va ajuta la eliminarea toxinelor.

Află care este cea mai eficientă dietă de slăbit AICI

Ziua 6 - ziua fără roşii

Acum ai liber la brânză de vaci, varză şi orice alte legume, astfel îţi vei lua doza de vitamine şi fibre. Nu uita de apă! Dacă te uiţi puţin în anasamblu cam se văd rezultatele benefice ale acestei săptămâni. Dar mai este un pic.

Ziua 7 - ziua sucurilor

Astăzi sucul proaspăt de fructe este la ordinea zilei, o ceaşcă de orez brun şi legume cât cuprinde. Şi bineînţeles apă cât mai multă”

Practic într-o săptămână poţi să ajungi la formele dorită cu un minim de ambiţie şi disciplină alimentară.

Ar fi ideal dacă nu ai consuma deloc cafea sau alcool sau ceai îndulcit!

Dacă vrei oţi să faci o pauză de 3-4 zile în care să consumi sau nu carne şi apoi să o iei de la capăt.

Rezultatele se vor observa de fiecare dată!

Nu uita nici de mişcare care este vitală dacă vrei să-ţi remodelezi corpul!

Mai multe