Ponturi de mâncare sănătoasă la serviciu

25 mai 2017   Nutriție

O zi de succes este ziua în care te-ai trezit după câteva ore bune de somn, te-ai alimentat corespunzător, te-ai hidratat şi apoi te îndrepţi către muncă cu forţe proaspete şi energia necesară să duci la bun sfârşit sarcinile pe care le ai.

Pentru a obţine acest start atât de benefic ţie trebuie doar să te organizezi puţin cu o seară înainte sau să faci cumpărăturile necesare în weekend, planificând cu mare atenţie ce anume cumperi astfel încât să nu fie mult prea perisabil, să fii nevoit să arunci ulterior produsele cumpărate.

Pe parcursul zilei, energia ta matinală se pierde treptat şi este necesar să te alimentezi cu produse sănătoase care să îţi ofere putere de concentrare şi de muncă în parametri optimi.

Nu te gândi că dacă sari peste o masă vei recupera apoi, sau că nu ţi se poate întâmpla nimic rău. Organismul tău are nevoie în permanenţă de combustibil pentru a te susţine, tocmai de aceea este esenţial să încerci pe cât posibil să respecţi un regim alimentar corect.

Avantajul cel mai mare adus de mâncarea pregătită acasă este că te poţi bucura de o porţie mult mai sănătoasă deoarece ai controlul total asupra alimentelor pe care le foloseşti şi îţi permite în felul acesta să deţii controlul şi asupra greutăţii tale.

Iată câteva idei de mâncăre sănătoasă pe care să o iei cu tine la serviciu!

Află care este cea mai bună oră pentru a lua prânzul AICI

Sandviş cu hummus, legume şi brânză

Sandvişul îţi permite să faci numeroase combinaţii, atât sănătoase cât şi saţioase. Aspectul de care trebuie să ţii cont este acela că trebuie să optezi pentru pâinea neagră, carnea fără grăsime şi să eviţi brânza topită sau caşcavalul din cauza nivelului ridicat de grăsimi pe care îl au.

Pentru acest sandviş ai nevoie de humus (pastă de năut), salată verde, ardei roşu, avocado, 1 felie de brânză, 1 felie de brânză slabă, castraveţi şi piept de pui la grătar.

Mâncare gătită şi salată

Pentru acaestă variantă ai la dispoziţie o gamă largă de legume la care să apelezi printre care amintim lintea, năutul, varza, fasolea verde/galbenă, broccoli sau poţi să optezi pentru un ghiveci de legume. Încearcă să le combini cu salate.

Supă cremă de legume

Sunt perfecte pentru a fi consumate în orice perioadă a zilei atât timp cât nu foloseşti făina sau smântâna în prepararea lor. Poţi în schimb să adaugi avocado ca să îi dai o consistenţă mai plăcută.

Orezul brun cu legume

Orezul brun poţi lejer să îl combini cu aproximativ cam toate legumele de sezon. Poţi să îl prepari simplu şi să adaugi o salată în care să se regăsească din abundenţă pătrunjelul verde, roşiile, sfecla crudă şi zeama de lămâie.

Shaorma la lipie

Da, da, ai citit bine, poţi să îţi prepari o shaorma delicioasă şi sănătoasă la tine acasă. Ai nevoie de o lipie pe care să o încălzeşti un pic, la care poţi să adaugi salată de varză, roşii, castraveţi, carne de pui la grătar sau fiartă şi un sos făcut din roşii cu oregano şi un pic de ulei de măsline. Aşa ai parte de un prânz sănătos, saţios şi gustos. În felul acesta te vei menţine în formă, vei fi bine alimentat şi nu te va chinui gândul că te afli la dietă. De aceste preparate se poate bucura şi copilul tău când merge la şcoală.

Mai multe