Pentru o digestie uşoară, mănâncă mai des murături!
Probioticele din alimentele fermentate, cum sunt şi murăturile, refac flora intestinală, cresc imunitatea şi previn problemele digestive. Favorizează asimilarea substanţelor nutritive Un alt efect al consumului de alimente fermentate este o mai bună asimilare a vitaminelor şi mineralelor, precum calciul.
Ajută la sintetizarea de vitamine care previn problemele digestive şi ajută la absorbţia grăsimilor (complexul de vitamine B şi K), dar şi de acizi graşi omega-3, acid folic.
Ştiai că...
...probioticele menţin echilibrul pH-ului digestiv şi produc enzime digestive? Scad şi nivelul de bacterii dăunătoare, ceea ce duce la sporirea capacităţii corpului de a combate agenţii patogeni.
Alimentele care au trecut printr-un proces de fermentare controlată conţin bacterii bune care previn formarea de gaze la nivelul intestinelor, prin urmare previn şi apariţia balonării.
În prezenţa lactobacililor aduşi de alimentele fermentate, zaharurile şi amidonul din legume sunt transformate în acid lactic care previne balonarea.
Nu doar murăturile conţin probiotice, ci şi lactatele – chefir, sana, lapte bătut.