Nu te lăsa păcălit de alimentele light!
Auzim deseori în reclame sau vedem pe eticheta produselor „0% grăsimi“, „0% zahăr“, „0% calorii“. Termenul „light“ este speculat la maximum de firmele de băuturi răcoritoare şi de alimente. Un produs light nu înseamnă însă că dacă îl consumi la discreţie nu te vei îngrăşa.
Rezultatele studiilor arată exact contrariul: deşi sunt recomandate în dietă, pot aduce kilograme în plus. Deseori, produsul cu 0% grăsimi are adaos mai mare de zahăr ori invers.
Fără zahăr, dar cu mai multe calorii
În alimentele light, zahărul este înlocuit cu îndulcitori artificiali, gen aspartam (E 951), iar grăsimile animale sunt înlocuite cu cele artificiale cu 0% calorii. Light înseamnă că din unele alimente este înlocuit zahărul, din altele grăsimile.
De exemplu, un iaurt fructat cu 0% grăsimi, de numai 125 g, îţi vine să crezi că poate aduce mai multe calorii decât unul cu 2,8% grăsimi? De vină sunt fructele, care măresc numărul glucidelor (zahărului).
Băuturile răcoritoare cu 0% calorii pot îngrăşa
În cazul sucurilor fără calorii, lucrurile stau altfel. Când suntem la dietă, bem numai sucuri light şi ne întrebăm de ce nu dăm niciun gram jos. Cercetătorii americani de la Universitatea Purdue au studiat acest efect. Ce-au descoperit ne explică Susan Swithers, coordonatoarea studiului:
„Gustul alertează corect corpul, care se aşteaptă să primească mai multe calorii, dar când aceste calorii sunt absente, sistemul devine ineficient. Alimente care doar imită gustul, dar nu oferă şi caloriile implicite, perturbă, în cele din urmă, organismul“.
Din moment ce în corp nu se instalează senzaţia de saţietate, dată de calorii, şi nici nu se activează procesul de ardere a caloriilor, tindem să mâncăm sau să bem mai mult.
Sucurile dietetice, bombe de E-uri
Sucurile light au zaharină, aspartam sau chiar sucraloză (E 955, de 600 mai dulce decât zahărul). Aroma lor este dată de potenţiatorii de aromă, caramel (E 150 - colorant artificial, care conferă culoarea brună), cafeină.
Cu atât de multe E-uri, poate fi o băutură răcoritoare light sănătoasă pentru organism? Cu siguranţă, varianta light nu este mai sănătoasă decât cea clasică. E energizantă, are edulcoranţi şi neurostimulatori, care sunt dăunători dacă băutura este consumată în cantităţi mari.
Doctor Click! Sănătate vă sfătuieşte
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, Bucureşti
Cele mai bune produse light: iaurtul şi carnea slabă
Termenii de „alimente funcţionale“ şi de „alimente dietetice“ sunt deseori confundaţi. Nu întotdeauna „alimentele dietetice“ sunt şi sănătoase!
Alte confuzii pot apărea în legătură cu încadrarea unor alimente ca fiind „light“, mai uşoare, sugerându-se în mod incorect faptul că acestea ar fi mai sănătoase.
Spre exemplu, înlocuirea zahărului cu edulcoranţi intenşi de sinteză (aspartam-E 951, acesulfam K-E 950, ciclamaţi-E 952, zaharină-E 954) sau a grăsimilor naturale cu grăsimi artificiale (margarine) sau substituenţi de grăsimi.
Astfel de alimente pot fi mult mai nocive decât variantele lor normale. Astfel, edulcoranţii de sinteză, deşi nu au calorii, în final îngraşă prin declanşarea unui complex mecanism insulinic.
Optaţi pentru alimentele light naturale: iaurt, carne slabă, fructe şi legume în stare proaspătă.