Machiaj impecabil, chiar şi pe caniculă
La peste 30 de grade Celsius, riscăm ca machiajul să ni se scurgă pe faţă. Iată de ce vara trebuie să alegem produse speciale de înfrumuseţare şi să ţinem cont de unele sfaturi!
În sezonul estival este nevoie de unele modificări în ceea ce priveşte alegerea produselor de machiaj, mai ales că unele dintre acestea pot creşte sensibilitatea pielii la soare, riscând astfel să ne alegem cu iritaţii pe piele şi cu alergii.
În primul rând, fotoprotecţia este foarte importantă, fiind dovedit că soarele creşte riscul de apariţie prematură a ridurilor, ca să nu mai vorbim de cancerul de piele. Fie că este vorba de crema de zi hidratantă, de fondul de ten sau de balsamul de buze, acestea trebuie să aibă şi factor de protecţie solară (SPF), cel puţin 30.
În esenţă, vara, îngrijirea pielii trebuie să respecte acelaşi ritual: demachiere, tonifiere şi hidratare. Mai mult decât în orice anotimp, vara, pielea are nevoie de hidratare, atât din interior, cât şi din exterior, mai ales că este supusă agresiunii razelor ultraviolete. Vara, sunt indicate produsele hidratante matifiante, cu textură uşoară, uşor absorbabile, care sunt şi o bază bună de machiaj. Nu-ţi încărca tenul Regula de bază a machiajului în timpul verii este eviatarea excesului de farduri şi de pudre, care încarcă tenul şi care se pot întinde pe faţă din cauza căldurii. Cremele care înlocuiesc fondul de ten * În locul fondului de ten, poţi opta pentru cremele colorante, care pot estompa imperfecţiunile şi care care conferă tenului un aspect natural. * Dacă totuşi foloseşti fondul de ten, alege unul fără parfum, pentru că acesta sensibilizează tenul în faţa razelor solare şi fără ulei (oil free), ci pe bază de apă, pentru a nu conferi pielii un plus de luciu, mai ales că vara oricum transpirăm mai mult. Aplică mai puţin fond de ten ca de obicei, pentru a lăsa pielea să „respire”. * Cea mai potrivită pudră pentru machiajul de vară este cea compactă, care te va ajuta să estompezi luciul apărut în zona T (frunte-nas-bărbie). * Pentru a evita aspectul de faţă lucioasă, foloseşte şerveţele absorbante, care absorb grăsimea şi matifiază pielea. * Vara, sunt potrivite şi pudrele autobronzante. Acestea însă nu trebuie folosite în acelaşi timp cu fondul de ten şi cu pudra, pentru că tenul va părea prea încărcat. * Dacă ai tenul bronzat, produsele cremoase şi sidefate sunt potrivite pentru a pune în evidenţă nuanţa arămie. Pentru pomeţi se poate opta pentru un blush de culoarea piersicii. Alege rimelul rezistent la apă * Dacă nu vrei ca ochii tăi să semene cu cei ai unui urs panda, alege rimelul rezistent la apă (waterproof). * Evită creionul dermatograf pentru machiajul de zi, pentru că şi acesta riscă să se scurgă din cauza căldurii. În locul acestuia, poţi folosi totuşi un tuş rezistent la apă. * Vara, foloseşte un ruj cremos, deschis la culoare, de preferabil rezistente la transfer. * În zilele caniculare, evită luciul de buze, pentru că se poate întinde uşor pe faţă. În plus, luciul de buze atrage de două ori mai multe raze ultraviolete, lucru care creşte riscul de cancer de piele. * Dacă nu foloseşti ruj, alege balsamul de buze cu factor de protecţie solară, pentru un plus de hidratare, mai ales că se pot crăpa mai des acum din cauza soarelui. Nu te machia la plajă!
Soarele şi produsele de machiaj nu fac casă bună. „La plajă se utilizează doar crema de fotoprotecţie. Nu se combină produsele de machiaj cu cremele de fotoprotecţie! Cremele de fotoprotecţie nu reprezintă o bază bună de machiaj, iar fondul de ten şi pudra cresc posibilitatea de apariţie a coşurilor şi scad efectul fotoprotector al cremei”, atrage atenţia medicul dermatolog Oana Clătici.
Înainte de expunerea la soare, tenul trebuie demachiat, după care se aplică o cremă cu factor de protecţie solară, iar pe buze se aplică un balsam cu SPF mediu.