LOBODA alungă astenia de sezon
Dacă vrei să încerci o cură de detoxificare, te poţi baza pe lobodă. Roşieticele frunze ascund mici „depozite” de substanţe benefice: vitamine (C, B3, B6, B9), minerale (potasiu, fosfor, fier, magneziu) şi enzime.
Avânt efecte vitaminizante şi remineralizante, loboda ne ajută să trecem peste astenia de primăvară, manifestată prin oboseală şi lipsa concentrării. Cu un conţinut redus de calorii şi cu multe fibre, loboda are şi efect laxativ, fiind potrivită dacă vrei să slăbeşti.
Loboda este utilă şi ca remediu
Cu toate că, adesea, consumăm loboda ca salată, ciorbă, în omlete, sufleuri, plăcinte şi ca garnitură pentru fripturi, este bine de ştiut că planta poate fi folosită şi în diverse remedii. Sub formă de cataplasmă, loboda calmează pişcăturile de insecte.
Ca fiertură din frunze, loboda tratează constipaţia, iar compuşii emolienţi şi antiinfecţioşi recomandă planta celor cu bronşită astmatiformă sau alergii. Pentru dureri de gât şi tuse, în fiertură se pune puţină miere (când amestecul s-a mai răcit).
La noi, loboda este folosită în special în alimentaţie, în diferite preparate culinare, ca atare sau în amestec cu spanacul şi ştevia. Ca plantă medicinală, este utilizată de mult timp, pentru acţiunea diuretică şi remineralizantă, precum şi pentru aportul de vitamine.
În medicina populară era, de asemenea, recomandată în afecţiunile renale, hepatice şi ginecologice. Cercetări mai recente confirmă acţiunea antispasmodică şi emenagogă (favorizează declanşarea ciclului menstrual).
Sursa: Plante şi miresme biblice. Hrană pentru suflet şi trup
De Ovidiu Bojor, Răducanu Dumitru, editura Fiat Lux