Legătura dintre broccoli şi buna funcţionare a ficatului
Considerat laboratorul corpului uman, ficatul are funcţii care pot fi uşor date peste cap mai ales atunci când există vicii precum consumul de alcoolul sau de alimente nesănătoase. Este motiv în plus să te ocupi mai mult de buna funcţionare a acestui organ şi să nu scapi din vedere modalităţile prin care îl poţi ajuta să elimine toxinele acumulate.
Cu trecerea anilor, funcţiile organismului devin mai lente, mai ales dacă nu ai parte de un stil de viaţă activ şi echilibrat.
Alimentaţia joacă un rol esenţial
Greutatea corporală este unul dintre cei mai mari duşmani ai sănătăţii tale. Mai ales cea localizată la nivel abdominal. Pe lângă faptul că influenţează postura şi afectează starea coloanei vertebrale, intră în calcul şi organele situate în cavitatea abdominală.
Nu este de mirare de ce tot mai mulţi specialişti recomandă un consum sporit de legume şi fructe în detrimentul cărnii şi a produselor de tip patiserie ori fast food. Astfel, una dintre cele mai sănătoase legume pentru a-ţi menţine ficatul sănătos este broccoli, considerat ca fiind cel mai bun detoxifiant al ficatului.
Principala sa substabţă activă, sulforafanul stimulează intens acţiunea acestui organ. În momentul în care alegi să consumi această legumă, enzimele se amestecă în organism şi astfel rezultă sulforafanul atât de benefic corpului tău.
Cele mai bune condimente
Adaugă peste broccoli zeamă de lămâie şi/sau nişte usturoi pisat şi ai obţinut o salată excelentă. Este important ca ori de câte ori apelezi la această combinaţie să mesteci foarte bine, încet pentru ca astfel să se realizeze cantitatea necesară de sulforafan care va contribui la detoxifierea ficatului.
Poţi să consumi broccoli şi sub formă de piure sau supă cremă la care de asemenea să adaugi lămâie sau usturoi.
Cea mai bună modalitate de a găti această legumă rămâne fără doar şi poate la abur, astfel te vei bucura de toţi nutrimenţii ei.
De asemenea poţi să adaugi la această combinaţie şi conopidă sau varză de Bruxellees, ambele accelerează activitatea benefică desfăşurată de broccoli în organismul tău, şi împiedică acumularea de ţesut adipos la nivelul ficatului.
Evită zahărul şi alcoolul!
Ficatul tău pentru a funcţiona corespunzător trebuie să nu existe nici un fel de abuz alimentar şi să eviţi pe cât posibil atât consumul de zahăr cât şi de alcool. Altfel te vei putea confrunta cu afecţiuni precum ficat gras, una dintre cele mai răspândite afecţiuni mai ales în rândul americanilor.
Evită pe cât posibil să consumi cât mai multă carne, prăjeală, patiserie sau fast food şi alege să faci ori de câte ori este posibil mişcare mai ales în aer liber.