Înlocuiţi zahărul cu mierea de albine

30 ianuarie 2012   Nutriție

Gustul dulce este esenţial pentru alimentaţia umană. Avem nevoie de gustul dulce, în cantităţi mai mari sau mai mici, pentru că acesta joacă un rol important în procesul de formare şi dezvoltare a ţesuturilor.

De asemenea, este cel mai hrănitor dintre gusturi, iar în plan emoţional conferă mulţumire şi chiar senzaţia de fericire.

90% din alimentele pe care le consumăm au gustul predominat dulce. Din păcate, avem tendinţa de a „îmbunătăţi” acest gust cu zahăr, sare, piper, oţet şi alte mirodenii.

Dacă ne dorim însă un regim de viaţă sănătos, trebuie să renunţăm la gusturile tari şi să ne educăm gustul spre alimente pure, cu gustul lor mai puţin intens, mai puţin agresiv, aşa cum au fost ele create de natură.

Prin urmare, este indicat să alegem, în locul dulciurilor rafinate, fructele dulci, precum bananele, strugurii, stafidele, smochinele, perele, curmalele, dar şi unele legume care au gustul predominant dulce, ca morcovii sau sfecla roşie.

De asemenea, ar fi bine să înlocuiţi zahărul cu mierea de albine. Aceasta din urmă, folosită în stare proaspătă, neprelucrată termic, reprezintă cel mai bun îndulcitor.

De ce e bună mierea de albine?

Păstrează cele mai multe din proprietăţile florilor din care provine.

Ajută la eliminarea ţesutului adipos în exces.

Hrăneşte vederea şi sistemul nervos. În plus, întăreşte sistemul imunitar.

Ajută la eliminarea toxinelor din organism.

În doze mici, este utilă în cazurile de diabet.

Extern, se foloseşte în cazurile de arsuri, ulceraţii sau acnee.

Salcâmul, bun somnifer

Mierea de salcâm transparentă, cristalizează greu, în granule mici. Are proprietăţi moderate antimicrobiene şi antibacteriene. E folosită ca întăritor general, în insomnii, în afecţiuni ale sistemului digestiv, ale vezicii biliare şi ale rinichilor.

Teiul tratează guturaiul

Mierea de tei unul dintre cele mai apreciate sortimente de miere. Are o aromă plăcută şi culoarea uşor gălbuie. Cristalizează repede, în granule mici. Are o acţiune expectorantă şi antiinflamatoare. Se foloseşte în tratamentul anghinei, în cazurile de guturai, laringită, traheită, astm bronşic sau tuberculoză.

Mierea de fâneaţă calmează durerile

Se obţine din florile de fâneţe (păpădie, cimbrişor, cimbru, traista ciobanului). Are o puternică acţiune antimicrobiană. Când în miere predomină nectarul de păpădie, mierea are o culoare mai galbenă. O astfel de miere este emolientă, antiinflamatoare şi calmantă.

Mai multe