De ce simţi mai mereu că-ţi este foame

13 mai 2016   Nutriție

Obişnuieşti să consumi des carbohidraţi

Asociem de cele mai multe ori consumul de orez, paste sau de pâine albă cu senzaţia de saţietate. Cu toate acestea, nutriţioniştii susţin că după ce mâncăm astfel de alimente şansele ca foamea să apară la scurt timp sunt destul de mari.

Şi asta deoarece carbohidraţii rafinaţi, precum cei enumeraţi mai sus, trec printr-un proces prin care au fost eliminate cojile din exterior ale boabelor, iar în urma acestuia rămâne mai ridicat nivelul de zahăr.

Astfel, în urma procesului de digestie zaharurile ajung în fluxul sangvin, ca mai apoi hormonul insulină să le înlăture şi să reapară senzaţia de foame. Nu mănânci alimente bogate în proteine

Dintre elementele nutritive pe care le includem în alimentaţia zilnic, proteinele sunt recunoscute pentru faptul că se digeră mai greu, fapt ce ajută la menţinerea pentru perioade mai lungi de timp a senzaţiei de saţietate.

Cu alte cuvinte, ele rămân mai mult timp în stomac, ceea ce ne ajută să ne simţim sătui. Nu ezita să consumi zilnic alimente bogate în proteine, printre care carnea de curcan, tonul, ouălele, legumele, dar şi iaurtul grecesc.

Deşi fructele au un conţinut bogat de zaharuri naturale şi de fibre, consumul a mai mult de două porţii pe zi poate face ca senzaţia de foame să reapară tot mai des.

La aceste concluzii au ajuns specialiştii în nutriţie după ce au efectuat mai multe analize pe un număr mai mare de voluntari. Mai ales că multe persoane obişnuiesc să mănânce fructe şi pe post de gustare în timpul zilei, atunci senzaţia de saţietate este una de scurtă durată.

Cu toate că ritmul zilnic este unul tot mai alert, nutriţioniştii ne recomandă să nu uităm cât de important este pentru sănătate să luăm masa în tihnă.

Şi asta nu doar pentru că este benefic pentru digestie, ci şi senzaţia de saţietate se menţine pentru mai mult timp. Dacă mestecăm mai mult timp alimentele atunci şi creierul percepe pentru mai mult timp senzaţia de saţietate.

Încerci să te împarţi cu brio între sarcinile de la locul de muncă, cele de acasă, iar faptul că te culci tot mai târziu a devenit o obişnuinţă? Deşi nu resimţim imediat starea de oboseală generală, organismul nu întârzie să ne dea semne că acest lucru ne afectează.

Unul dintre aceste semne este şi senzaţia foame pe care o ai aproape tot timpul. Explicaţia specialiştilor este una simplă: lipsa unui program de somn interacţionează cu mecanismul hormonilor leptină şi grelină, cei care sunt responsabili pentru reducerea apetitului alimentar. Mai mult, persoane tind să mănânce mai mult pentru a compensa starea de oboseală şi cea de letargie pe care o au.

Mai multe