De ce e bine să mănânci mai puţină carne
Protecţie faţă de bolile cardiovasculare
Persoanele care conumă mai puţine grăsimi şi proteine de origine ainmală au un risc mai mic de a dezvolta boli de inimă, spre deosebire de persoanele care consumă carne.
Atât carnea roşie, cât şi diferitele sortimente de mezeluri sunt bogate în grăsimi saturate care cresc nivelul colesterolului “rău” (LDL), mărind astfel riscul afecţiunilor cardiovasculare.
Reduce riscul de cancer
În topul afecţiunilor periculoase la care suntem expuşi este cancerul, care afectează, anual, milioane de persoane din întreaga lume. În urma unui studiu efectuat pe 35.000 de femei, cercetătorii au ajuns la concluzia că cele care au mâncat în cantităţi mari carne roşie şi procesată aveau un risc mai mare de a suferi de cancer la sân. Alte cercetări au evidenţiat legătura dintre consumul de carne şi riscul de a dezvolta cancer de colon, de prostată, pancreatic şi gastric.
Consumi mai puţine calorii
Înlocuirea unei porţii de carne cu o porţie de legume este cea mai bună alegere, mai ales dacă vrei să te menţii în formă. Reducerea cantităţii de carne consumată este un mod bun de a reduce numărul de calorii.
Într-un studiu efectuat de Colegiul Imperial din Londra se arată că persoanele care au consumat 250 de grame (aproximativ o bucată) de carne de pasăre, roşie sau procesată, în fiecare zi, timp de 5 ani, s-au îngrăşat mai mult decât acelea care au consumat acelaşi număr de calorii, dar au mâncat mai puţină carne.