De ce ar trebui să incluzi cuprul în dieta zilnică

20 martie 2012   Nutriție

Întăreşte oasele

Nu doar calciul protejează oasele, şi cuprul are un astfel de efect. Însă, pentru menţinerea sănătăţii sistemului osos, organismul tău are nevoie atât de calciu, cât şi de cupru, magneziu şi zinc. Cuprul are un rol esenţial în sporirea efectelor pozitive ale vitaminei D, deoarece această vitamină ajută la absorbţia calciului.

Scade nivelul colesterolului

Cuprul se numără printre mineralele care au rolul de a scădea nivelul colesterolului rău şi implicit, simptomele aterosclerozei.

Stimulează creierul

Acest mineral este cunoscut drept “hrana creierului”, întrucât este un bun stimulator al activităţilor neuronale. Cu toate acestea, nu este indicat să faci abuz, altfel pot apărea probleme, precum lipsa de concentrare sau pierderi de memorie.

Ajută la absorbţia fierului

Persoanele care nu au suficient cupru în organism au aceleaşi simptome ca şi aceia care au anemie feriprivă (afecţiune care apare din cauza lipsei de fier). De asemenea, cei care suferă de anemie feriprivă au nevoie de cupru, deoarece ajută la absorbţia, metabolizarea şi depozitarea fierului. Mai mult, cuprul are un rol important în formarea celulelor roşii.

Reduce simptomele artritei

Datorită proprietăţilor sale antiinflamatorii, cuprul contribuie la reducerea simptomelor artritei. Acest mineral este folosit adesea ca remediu natural în tratarea acestei afecţiuni, deoarece are rolul de a întări musculatura.

Întăreşte sistemul imunitar

Cuprul ia parte la procesul de vindecare. De asemenea, mineralul acţionează ca un întăritor al sistemului imunitar şi inhibă sau chiar distruge bacteriile ce pot afecta organismul.

Mai multe