Cum te ajută prebioticele să pierzi în greutate

15 iunie 2018   Nutriție

Numeroase studii au arătat de-a lungul timpului că probioticele sunt un real suport nu doar pentru sistemul digestiv (menţin sănătatea intestinală), ci şi pentru imunitatea organismului. Dar ştiai că probioticele nu pot acţiona eficient fără prebiotice? Îţi spunem ce sunt acestea din urmă, dar şi ce rol au în procesul de slăbire.

Ce sunt prebioticele

Deşi termenul de prebiotic a fost inventat în anul 1995, el se foloseşte mult mai des în ultimii ani. Ele sunt de fapt fibre nedigerabile care se găsesc în unele fructe, legume şi amidonoase şi care contribuie la dezvoltarea de bacterii benefice la nivel intestinal. Este bine de ştiut că fiecare prebiotic este o fibră, asta deşi nu toate fibrele sunt prebiotice. Iar asta deoarece fibrele sunt considerate prebiotice doar dacă:

- nu se digeră şi nu se absoarb în tractul gastrointestinal superior;

- sunt fermentate de microflora intestinală;

- ajută la stimularea şi dezvoltarea de bacterii noi bune în intestine.

Probioticele şi prebiotice

Între cele două există o legătură de dependenţă, spun specialiştii în nutriţie. Fibra prebiotică este principala sursă de hrană pentru probiotice, asta deoarece acestea din urmă nu se pot multiplica fără primele. Procesul de interacţiune dintre cele două ajută de fapt la formarea de colonii noi de bacterii bune la nivel intestinal. Dacă probioticul este consumat fără prebiotic el nu poate să fie la fel de eficient.

Ce alimente sunt bogate în prebiotice

Printre alimentele care au un conţinut mai ridicat de prebiotice se numără şi:

-

bananele - în special cele care sunt coapte mai bine;

-

sparanghelul - indicat este să se consume întreg;

-

usturoiul - este un aliat de încredere nu doar al imunităţii, ci şi a sănătăţii intestinale;

-

ceapa - beneficiile pe care le aduce sănătăţii sunt similare cu cele ale usturoiului;

-

soia - boabele de soia întregi sunt o sursă excelentă de prebiotice. Bine este să le alegi pentru consum pe cele din producţii organice şi nu pe cele fermentate sau care sunt modificate genetic;

-

cerealele integrale - se numără printre alimentele cu un conţinut ridicat de prebiotice.

Prebioticele şi pierderea în greutate

Administrarea de probiotice nu aduce beneficii doar pentru sănătatea intestinală, ci favorizează în timp şi pierderea în greutate, respectiv menţinerea unei greutăţi corporale optime. Dar cum probiotocele nu sunt la fel de eficiente fără prebiotice, specialiştii susţin de fapt că procesul de slăbire este favorizat de acestea din urmă. Aşa că nu ezita să incluzi în alimentaţia zilnică cât mai multe alimente care au un conţinut ridicat de prebiotice dacă vrei să pierzi în greutate.

Mai multe