Cu ce poţi înlocui pâinea în sandviş?

13 noiembrie 2017   Nutriție

Ai încercat toate dietele însă nici una nu a dat rezultatul pe care îl vroiai? Câtă pâine consumi pe zi?

Aceste două întrebări sunt esenţiale atunci când vine vorba despre numărul kilogramelor tale. Şi asta deoarece, pâinea în anumite combinaţii chiar dacă eşti la regim nu face deloc bine. Din contră.

Alege să excluzi o perioadă pâinea din alimentaţia ta şi să te hrăneşti cât mai naturist, astfel că dacă vrei să mănânci un sandviş, îţi prezentăm modalităţi prin intermediul cărora să le faci fără ajutorul pâinii şi astfel să îi oferi organismului toţi nutrimenţii necesari.

Aportul din legume ce va înlocui glutenul din pâine te va ajuta să diminuezi inclusiv aspectul de coajă de portocală, problemă a multor femei, şi mai nou şi a bărbaţilor.

Salată

Nu este tocmai la fel de consistentă precum o felie de pâine, însă dacă pe o frunză de salată alegi să pui o bucată de somon, să o stropeşti cu zeama de la o lămâie, adaugi o felie de caşcaval şi apoi rulezi frunza, vei obţine un sandviş mai mult decât sănătos şi hrănitor. Acizii graşi de tipul celor Omega-3 din somon îţi vor potoli pofta de mâncare şi îi vor furniza organismului tău nutrimenţi de cea mai bună calitate.

În plus, frunza de salată şi zeama de lămâie te vor ajuta să ai parte de o digestie corespunzătoare şi îţi vor oferi o porţie veridică de vitamine.

Află cum poţi slăbi cu ajutorul vinetelor AICI

Ardei gras

O idee destul de sănătoasă de a înlocui pâine cu o jumătate de ardei peste care poţi să adaugi cremă de brânză, avocado, o bucată de şuncă sau o bucată de peşte.

În felul acesta vei avea parte de o gustare mai mult decât hrănitoare. Poţi să fac multiple combinaţii în funcţie de preferinţele tale culinare, ţinând cont doar de un singur aspect: fără pâine şi fără sosuri.

Profită din plin de vinete

Et voila! Se ia o bucată de vânăta se taie pe lung, felii de câte 2-3 centimetri şi se pun pe grătar să se coacă pe ambele părţi. Apoi poţi să adaugi mozzarella, roşii, ciuperci, frunză de salată şi eventual un piept de pui făcut tot pe grătar sau o bucată de somon file. Combinaţiile pot fi variate, astfel încât să nu te plictiseşti de ele.

De asemenea poţi să optezi pentru un sadwich din castravete peste care să adaugi o cremă de brânză şi ceva proteină sau poţi să îţi faci propriul burger înlocuind pâine cu roşie. Sună bine, nu?

Mai multe