Ciocolata. Câtă e indicat să mănânci şi ce tip să alegi?

27 septembrie 2016   Nutriție

Ce tip de ciocolată e mai sănătos

Nutriţioniştii recomandă ciocolata care are un conţinut de 70 la sută de cacao (cea neagră), aceasta fiind considerată cea mai sănătoasă. Acest tip de ciocolată conţine de două ori mai mulţi antioxidanţi decât cea cu lapte.

Ce cantitate avem voie să mâncăm

Deşi previne numeroase afecţiuni, nu trebuie să uităm că ciocolata are un conţinut caloric destul de ridicat, în jur de 400-500 de calorii, la suta de grame. Din acest motiv, nu este indicat să mâncăm mai mult de două bucăţele de ciocolată pe zi.

În caz contrar, pe lângă faptul că ne vom îngrăşa, ne putem în pericol ficatul şi pielea.

Iată cât de benefică este ciocolata neagră

Te scapă de anxietate

Conform unui studiu realizat de centrul medical al Universităţii din Dallas, Texas, ciocolata neagră te scapă de anxietate, de gândurile negre şi îţi dă o stare de spirit excelentă şi îţi oferă energie pentru întreaga zi.

Protejează inima

45 g de ciocolată neagră pe săptămână reduce cu până la 20% riscul unui atac de cord la femei. Ciocolata conţine flavonoide care protejează inima.

Îţi prelungeşte viaţa

Unul dintre cei mai în vârstă oameni ai planetei, Jeanne Calmet, care a trăit 122 de ani, a spus că a fost dependent de ciocolată neagră. A recunoscut că mânca 1,2 kilograme de ciocolată în şapte zile. Cu toate acestea, nutriţioniştii vă recomandă să nu mâncaţi mai mult de două pătrăţele pe zi, altfel riscaţi să vă îmbolnăviţi.

Te protejează împotriva diabetului

Ciocolata neagră ajută la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge. Astfel, te protejează împotriva diabetului de tip 2.

Mai multe