Ce se intampla in organismul tau atunci cand mananci porumb fiert sau copt

1 iulie 2021   Nutriție

Porumbul contine numeroase fibre benefice organismului. Acesta contribuie la mentinerea bacteriilor sanatoase in intestin si ajuta la formarea lantului de acizi grasi din colon.

Specialistii sustin ca porumbul consumat moderat ajuta la prevenirea cancerului de colon.

Dar asta nu e tot, porumubul contine si o serie de minerale, vitamine si nutrienti cu proprietati antioxidante.

Toate aceste valori ale porumbului te protejeaza de anumite afectiuni, dar nu iti pun sanatatea in pericol.

Porumbul se găseşte sub diferite forme, boabele sale fiind procesate pentru obţinerea mălaiului, a siropului, uleiului şi a chipsurilor de tip tortilla.

Ştiai că...

...banalul porumb conţine 73% apă şi nu are deloc gluten?

Bogat în substanţe nutritive

Dacă tu îl consumi doar pentru că îţi place gustul său, ei bine, află că porumbul este bogat în fibre insolubile (reglează tranzitul intestinal şi accelerează eliminarea din organism a toxinelor şi a substanţelor cu risc cancerigen): hemiceluloză, celuloză şi lignină. De asemenea, acest aliment conţine carotenoide, minerale (magneziu, fosfor, zinc, cupru), carbohidraţi, proteine (zeine). Porumbul mai are în conţinut calorii şi zaharuri puţine, acizi graşi Omega-3 şi Omega-6. Porumbul dulce reprezintă o sursă benefică de B3, B5, B6, ceea ce ajută să ai doza necesară de energie pentru întreaga zi. Pentru că în porumb se regăseşte o mare cantitate de apă şi pentru că este slab caloric, acestea se recomandă şi ca aliment contra luptei cu kilogramele în plus.

Îmbunătăţeşte vederea

Consumul de porumb fiert ajută la sănătatea ochilor. Datorită compuşilor săi bogaţi în carotenoide, zeaxantină şi luteină, porumbul este un adevărat aliat pentru vedere. Oamenii de ştiinţă asociază nivelul crescut de carotenoide din sânge cu reducerea riscului de cataractă şi degenerare maculară (retina începe să se deterioreze şi nu mai poate capta corespunzător imaginile din mediul inconjurător), notează authoritynutrition.com.

Sursă naturală pentru o viaţă lungă şi sănătoasă

În loc să consumi alimente procesate, pline de E-uri, mai bine revii la hrana provenită de la ţăranii autohtoni. Aşadar mânâncă cereale integrale (spre exemplu, porumb), fructe şi legume de sezon. Elimină din dieta ta zilnică mâncarea plină de calorii, zahărul, făina albă, conservele, grăsimile saturate, carnea grasă, băuturile carbogazoase. Astfel vei preveni riscul de obezitate, hipertensiune, boli cardiovasculare, diabet şi cancer. Alege să trăieşti sănătos mâncând alimente slab calorice, dar pline de substanţe nutritive. Nu uita de hidratare (porumbul conţine multă apă), odihnă şi să faci zilnic exerciţii fizice potrivite vârstei tale.

Bine de ştiut!

Nu consuma porumbul fiert în combinaţie cu unt sau cremă de brânză pentru că este posibil să te îngraşi. În schimb, îl poţi amesteca cu alte alimente precum salata verde, fasolea boabe sau păstăi, mazărea, năutul sau lintea. Nu pune multă sare pe porumbul fiert sau copt pentru că rişti, datorită excesului de acest mineral, să reţii apa în organism.

Mai multe