Ce să mănânci pentru a evita afecţiunile mamare
În România, 1 din 5 femei află că are cancer mamar atunci când boala este deja în stadiul II sau III. Pentru a nu ajunge în această situaţie, mergi anual la un examen clinic, o ecografie mamară, respectiv o mamografie după vârsta de 40 de ani. De asemenea, mănâncă fructe şi legume proaspete sau preparate la aburi, soia, nuci, cereale integrale, bea ceai verde şi evită laptele de vacă nedegresat. Află din cele ce urmează ce alte alimente susţin sănătatea sânilor tăi! Seminţe de in Dintre toate seminţele, cele de in conţin fitonutriente numiţi lignani, care previn apariţia cancerului mamr. Faţă de alte alimente cu fitonutriente (leguminoase sau seminţe de susan), inul are cea mai mare concentraţie de lignani. Aceste fitonutriente sunt transformate de flora intestinală în substanţe care reduc nivelul de estrogeni şi de radicali liberi, având efecte benefice pentru sâni. Pune în salate o lingură de seminţe zdrobite sau ia-le ca atare, după ce au stat peste noapte în puţină apă.
O rodie pe zi îţi oferă un plus de antioxidanţi (tanin, acid elagic, antocianini) care combat efectele negative ale nivelului crescut de hormoni estrogeni, înlătură radicalii liberi, principalii vinovaţi pentru slăbirea imunităţii şi pentru multiplicarea celulelor canceroase. Tot antioxidanţii pot încetini producerea de hormoni estrogeni, care stimulează proliferarea celulelor canceroase ale sânului şi dezvoltarea unei tumori.
Află mai multe alimente care te ajută să previi cancerul de sân AICI
Pe lângă proteine, soia conţine fitoestrogeni, un tip de hormoni datorită cărora această plantă are darul de a scădea riscul de cancer mamar cu până la 40%, de a combate bufeurile şi dezvoltarea celulelor canceroase. Consumă aproximativ 150 g de soia de 2 ori pe săptămână. Cu ajutorul bacteriilor din colon, fitoestrogenii sunt convertiţi în forme utilizabile de organism şi sunt folosiţi asemenea hormonilor estrogeni.