Ce aditivi alimentari e bine să evităm

15 octombrie 2018   Nutriție

Monoglutamatul de sodiu

Acest aditiv destul de răspândit este utilizat pentru a potenţa gustul alimentelor în care este introdus. În timp ce pentru unele persoane nu are efecte negative, dacă este consumat cu moderaţie, pentru altele situaţia este diferită. Anumite studii au arătat că un consum mare de alimente cu monoglutamat de sodiu în compoziţie duce la creşterea greutăţii corporale, dureri de cap şi transpiraţie excesivă. Acest aditiv se găseşte în general în mezeluri, supe la plic, semipreparate, sucuri şi sosuri.

Nitritul de sodiu

Folosit în general în industria cărnii procesate, nitritul de sodiu are rolul de a inhiba creşterea bacteriilor şi de a da un gust uşor sărat alimentelor, precum şi o culoare roz care să atragă privirile. Studiile arată că un consum mare de produse care conţin nitrit de sodiu creşte riscul de cancer la stomac, colorectal şi de sân. Se recomandă reducerea la minimum a produselor precum cârnaţi, şuncă sau crenvurşti pe a căror etichetă apare nitritul de sodiu.

Aspartamul, zaharina, sucraloza

Îndulcitorii artificiali sunt utilizaţi în produsele dietetice, pentru a le îndulci fără să le aducă acele calorii în plus din zahăr. Aspartamul, zaharina şi sucraloza sunt însă mai periculoşi decât zahărul, aceşti aditivi alimentari fiind făcuţi responsabili, de-a lungul timpului, de o serie de stări şi afecţiuni precum atacuri de panică, ameţeli, depresie, insomnie, oboseală accentuată şi dureri de cap. Dacă simţim nevoia de îndulcitori, e mai bine să folosim miere, melasă, sirop de arţar sau de stevia.

Mai multe