Care este efectul consumului de dulciuri asupra organismului
Nu spune nimeni că nu este corect să te abţii pe deplin de la a consuma dulciuri. O alimentaţie echilibrată şi sănătoasă trebuie să conţină şi dulciuri, dar secretul constă în ce dulciuri alegi să consumi şi în cantitatea ingerată.
În plus, cercetătorii au observat că dulciurile au din păcate un aport foarte mare de zahăr, iar acest aspect este responsabil de crearea unei dependenţe deloc sănătoase.
Dependenţa de dulce se tratează
Cu siguranţă că numai gândul sau rostirea cuvântului dulce îţi dă anumiţi fiori din cauza faptului că în dulciuri se găseşte o substanţă numită amină care este o altă formă a serotoninei, hormon care îţi dă o stare de bine. Acest hormon este secretat la nivel cerebral în momentul în care consumi dulciuri.
Astfel se explică senzaţia extrem de plăcută în momentul în care consumi o prăjitură. De aici rezultă şi tentaţia atât de greu de stăpânit atunci când în faţa ochilor îţi apare un dulce.
Aspectul prăjiturilor sau al ciocolatei, la care se adaugă mirosul plăcut, transmit creierului nevoia de a consuma produsul respectiv, astfel tentaţia creşte şi devine din ce în ce mai greu de stăpânit.
Mai ales în perioadele în care te afli la dietă şi ştii că îţi este „interzis” orice formă de dulce.
Aceasta este una dintre cele mai mari capcane în care cazi de unul singur. Deoarece imediat cum dieta s-a terminat şi ai obţinut oarecum niscavai ceva rezultate te vei orpi în primul dulce pe care îl consideri drept recompensă.
Află ce afecţiuni poţi trata cu miere AICI
Şi dulcele poate fi sănătos
Pentru a te bucura din plin de toate plăcerile vieţii, pentru a-ţi menţine sănătatea şi kilogramele sub control trebuie să aplici o regulă foarte simplă şi anume că mişcarea îţi oferă inclusiv beneficiul că poţi să mănânci orice fel de categorie de alimente atât timp cât există măsură în toate.
Dacă alegi să consumi zilnic o ciocolată vei observa că te vei confrunta cu un temperament oarecum vulcanic deoarece îţi oferă o doză de energie mult prea mare şi cantitatea de serotonină îţi poate oferi senzaţia de nevoie de odihnă. Astfel apare un contrast destul de nociv pentru organismul tău.
Nici prăjiturile cu multă cremă şi frişcă nu te face mai sensibil sau mai romantic. Mai ales dacă e lângă acestea ai un consum mărit de carbohidraţi. În acest caz vei fi expus să te enervezi mai uşor şi să nu ai o energie constantă pe parcursul zilei.
Pentru a ţine pofta de dulce sub control este recomandat să consumi ciocolată neagra cu peste 50% cacao sau cu chilli, în felul acesta vei consuma mai puţin şi imediat ajunsă în organism va deveni din aliment medicament.
În plus, ciocolata neagră va contribui activ la îmbunătăţirea circulaţiei sangvine aspect ce va favoriza mai ales o mai bună oxigenare a creierului, mărind astfel capacitatea de concentrare şi vei scăpa treptat de dependenţa de zahăr.
Fereşte-te de dulciurile din comerţ, alege mai bine să îţi prepari în casă o prăjitură asupra căreia să ai controlul total astfel în ceea ce priveşte cantitatea de zahăr folosită.
Nu uita că şi fructele pot înlocui cu brio senzaţia de a consuma ceva dulce şi bun.
Alege să fii activ şi să faci cât mai multă mişcare, sportul te va ajuta să scapi de dependenţa de dulce, va întări rezistenţa organismului, te va ajuta să capeţi şi mai multă încredere în sine.