Brânzeturi care te protejează de bolile de ficat
Lactatele adună foarte multe laude, în special dacă vorbim despre celebra combinaţie cu mămăligă, brânză şi smântână.
Diversitatea soiurilor de brânzeturi existente pe piaţă împarte tabăra consumatorilor în mai multe grupuri, mai ales cu privire la sortimentele speciale ce conţin mucegai sau alte componente extravagante.
Astfel că, specialiştii de la Universitatea din Coreea de Sud susţin faptul că anumite sortimente de brânză care provin din Elveţia nu doar că sunt foarte gustoase dar sunt şi extrem de sănătoase şi nu ar trebui să lipsească din alimentaţia ta.
În aceste sortimente se regăseşte o bacterie cu rol de antibiotic, care nu se mai găseştei nicăieri în lume.
Susţin imunitatea
Tocmai datorită acestei bacterii, cercetătorii coreeni afirmă că soiul respectiv de brânză joacă un rol important în menţinerea unui sistem imunitar puternic care contribuie şi la scăderea inflamaţiilor din organism.
Soiul ce se bucură de acest avantaj este cel emmentaler, de aici provenind şi gustul său unic.
Potrivit studiilor la care a fost expusă această brânză cu cât sunt mai mari găurile cu atât mirosul este mai puternic şi concentraţia bacteriei cu rol asemănător antibioticului.
Află ce brânză să nu îi dai niciodată copilului tău AICI
Îţi păstrează ficatul sănătos
Brânzeturile în general vin la pachet cu un aport semnificativ de calciu, proteine, vitamine dar şi minerale precum zincul, riboflevina, vitamina B12 şi A. Consumate alături de nuci, fructe, în special struguri, brânzeturile îţi vor îmbunătăţi inclusiv starea de spirit.
Astfel că te ajută să îţi menţii ficatul sănătos, afirmă specialiştii de la Universitatea din Texas, A&M.
Brânza brie creşte speranţa de viaţă
Specialiştii mai afirmă de asemenea că sortimentele de brânzeturi vechi precum cele de tipul brie sau chiar cheddar conţin o substanţă numită spermidină care are potenţialul de a creşte speranţa de viaţă chiar şi cu 25%, şi în acelaşi timp previne apariţia fibrozei hepatice.
Deci, un consum moderat şi regulat de brânză îţi poate influenţa pozitiv starea de sănătate şi în acelaşi timp te poate ajuta să îţi îmbunătăţeşti memoria.
Te ajută să slăbeşti
Probioticele din lactate joacă un rol esenţial în menţinerea în primul rând a sistemului imunitar puternic, să te ferească de diferite afecţiuni în special de viroze şi virusuri, dar şi să îţi menţii greutatea sub control.
Această afirmaţie este susţinută de către cercetătorii de la Curtin University of Technology din Perth care au studiat fenomenul şi au observat că persoanele care au consumat între 3-5 porţii de lactate au pierdut cel mai mult din greutate.