Brânza sau untul, care dăunează mai mult inimii?

16 noiembrie 2011   Nutriție

Este indicat să consumăm brânză, dar nu asociată cu untul sau cu margarina, spun cercetătorii. Aceştia sugerează că unele grăsimi animale sunt mai bune decât altele.

Potrivit cercetătorilor olandezi de la Universitatea din Copenhaga, oamenii care consumă câte o porţie de brânză, timp de şase zile pe săptămână, au nivelul colesterolului rău (LDL) mai mic, decât persoanele care obişnuiesc să consume aceeaşi cantitate de unt.

În timpul experimentului, voluntarilor care au avut o alimentaţie normală li s-a administrat brânză sau unt zilnic. Apoi, li s-a cerut să spună care au fost schimbările produse în corpul lor după ce mâncau brânză sau unt.

De precizat, că ambele produse alimentare erau obţinute din lapte de vacă şi reprezentau 13% din porţia recomandată zilnică de grăsimi.

În timpul celor şase săptămâni, persoanele implicate în experiment au consumat brânză sau unt, apoi au făcut o pauză de 14 zile, după care au schimbat produsul consumat.

Timp de alte şase săptămâni cei care au mâncat brânză au schimbat produsul cu unt şi invers.

La final, s-a constatat că cei care au consumat brânză în prima fază nu au avut probleme cu creşterea colesterolului rău, spre deosebire de cei care au mâncat unt.

Mai multe