Băutura care menţine creierul sănătos

3 noiembrie 2016   Nutriție

Previne demenţa

De exemplu, în urma unui studiu realizat de o asociaţie din Italia care se ocupă cu investigarea procesului de îmbătrânire, consumul moderat de bere reduce riscul apariţiei declinului cognitiv şi, ulterior, al demenţei.

Persoanele cu insuficienţă cognitivă uşoară care au băut maximum un pahar de bere pe zi, declinul cognitiv s-a produs cu 85% mai lent decât în cazul persoanelor cu insuficienţă cognitivă uşoară care nu consumă bere.

E bine de ştiut că s-a constatat că atât absenţa consumului, cât şi consumul abuziv de alcool reprezintă factori esenţiali de risc pentru instalarea declinului cognitiv.

Ajută la întărirea oaselor şi menţine inima sănătoasă

Specialiştii spun că această licoare mai are şi alte beneficii: ajută la întărirea oaselor, menţine inima sănătoasă.

Pe de altă parte, berea reduce riscul apariţiei diabetului zaharat de tip II cu 30%.

Încetineşte procesul de îmbătrânire

Pe de altă parte, cercetătorii din Austria au dovedit că berea are un efect anti-inflamatoriu şi poate încetini procesul de îmbătrânire.

Reduce riscul apariţiei pietrelor la rinichi

Berea are un conţinut redus de calciu, dar este bogată în magneziu, împiedicând astfel formarea pietrelor la bilă şi la rinichi. Are efect diuretic, iar medicii chiar recomandă un pahar de bere pe zi persoanelor cu risc crescut să facă pietre la rinchi.

Ţine la distanţă cancerul de prostată şi de colon

În plus, o substanţă derivată din hamei preveni cancerul de prostată şi de colon.

Mai multe