Anemia feriprivă: cât contează dieta. Alimente indicate
Anemia este de mai multe feluri. Atunci când celulele roșii din sânge nu au suficientă hemoglobină, deci nu au destul fier, un element important pentru buna funcționare a organismului, vorbim de o anemie prin lipsă de fier sau anemie feriprivă.
“Fierul e necesar în producerea energiei, utilizarea oxigenului și proliferarea celulară, regăsindu-se în hemoglobină și în depozitele de fier ca feritina și hemosiderina”, spune Dr. Cătălin Țiplea.
Cauzele deficitului de fier sunt: o dietă săracă în fier (de exemplu, vegetarienii sau sugarii, care sunt alimentați exclusiv cu lapte matern o perioadă lungă de timp); tulburări de absorbție la nivel intestinal-sindrom de malabsorbție, boala celiacă, gastrectomie subtotală; sângerarea cronică digestivă - ulcer, polipi colonici; sângerări de cauza ginecologică, urinară sau la nivelul aparatului respirator. Altă cauză poate fi un necesar crescut de fier al organismului în cazul femeilor gravide sau al celor care alăptează.
Simptomele deficitului de fier sunt: tegumente palide, slăbiciune, oboseală, amețeală, dificultăți de respirație, mâini reci, dificultăți de concentrare, bătăi rapide ale inimii, dureri toracice și apetit scăzut.
“Diagnosticul de anemie feriprivă e dat de hemoleucogramă cu indicii eritrocitari, frotiul de sânge periferic, reticulocite, feritină, sideremie, capacitatea totală de legare a fierului.
În evaluarea cauzei deficitului de fier, atunci când vorbim de un pacient suspect de sângerări digestive, se vor efectua endoscopii digestive, superioară și inferioară, un test pentru hemoragii oculte și ecografii abdominale.
În cauzele ginecologice se recomada efectuarea unui consult ginecologic, determinarea markerilor tumorali și o ecografie abdominală.
Atunci când vorbim de probleme pulmonare, se recomandă efectuarea unei bronhoscopii și un Rx toracic, însoțite obligatoriu de un consult pneumologic.
Atunci când vorbim de un pacient suspect de deficit de fier din cauze urologice, se efectuează o ecografie abdominală, un sumar de urină și obținerea hemosiderinuriei”, precizează specialistul.
Consumul de medicamente, de exemplu antiinflamatoarele nesteroidiene, o intervenție chirurgicală sau donarea de sânge pot reprezenta alte cauze ale deficitului de fier.
Țratamentul anemiei feriprive presupune o dietă care să conțină alimente bogate în fier: carne de vită, de pui, curcan, în special ficat, pește, fructe de mare, broccoli, mazăre, fasole, orez, năut, linte, spanac, sfeclă roșie și ciocolată neagră. Tratamentul substitutiv cu fier oral ( 150-200 mg/zi înainte de masă cu 30 minute) în combinație cu vitamina C se recomandă pentru a crește absorbția intestinală a fierului pentru o perioadă de 3-6 luni. După acest interval trebuie făcută o reevaluare a depozitelor de fier”.
Tratamentul cu fier intravenos se administrează în cazul intoleranței la preparatele de fier sau malabsorbție.