Alimentele bogate în grăsimi şi zahăr, la fel de dăunătoare ca nicotina şi cocaina
Cercetările au scos la iveală faptul că astfel de alimente creează dependenţă, la fel ca şi cocaina şi ţigările. Această descoperire şocantă este rezultatul unor studii realizate de cercetătorii americani, după ce au analizat 28 de studii independente cu privire la dependenţele alimentare. Oamenii de ştiinţă au găsit asemnănări între modul în care acţionează drogurile asupra creierului şi felul în care o fac alimentele bogate în grăsimi şi zahăr.
Persoanele obeze şi cele care nu pot rezista tentaţiei de a consuma alimente în exces au acelaşi comportament ca al persoanelor dependente de cocaină şi nicotină. În cazul persoanelor dependente de fast-food, s-a observat că în timp ce acestea se uitau la alimente bogate în grăsimi, zona creierului care se ocupă cu luarea deciziilor a eliberat o cantitate mai mare de dopamină (unul dintre principalii neurotransmiţători de la nivelul sistemului nervos). Acest lucru se întâmplă şi în cazul persoanelor care sunt ademenite să consume cocaină.
Un alt studiu, realizat în cadrul Universităţii Princeton, s-a axat pe studierea comportamentului persoanelor dependente de zahăr. După ce consumăm zahăr, creierul eliberează substanţe chimice numite opioide, care dau corpului senzaţia de plăcere intensă. Astfel, organismul recunoaşte acest sentiment şi începe să îl dorească din nou. În cazul în care renunţi la zahăr după o perioadă lungă în care au consumat alimente dulci, apar simptome asemănătoare sevrajului: anxietate, tremur al membrelor superioare şi inferioare, potrivit oamenilor de ştiinţă. Mai mult, dependenţa de zahăr poate provoca diabet, probleme ale sistemului imunitar, precum şi schimbări ale stării de spirit.