5 motive să bei apă
Argumente că e bine să bem apă sunt o sumedenie, dar cât de important este să consumăm o cantitate suficientă de apă?
Zilnic, recomandările de specialitate ne sugerează că cel puţin 2 litri de apă pe zi sunt suficienţi organismului pentru a funcţiona la capacitate maximă. 1. Scade apetitul Faci parte din categoria de persoane care cred că atunci când bei apă multă rişti să reţii apa în ţesuturi şi să te îngraşi? Trebuie să ştii că te înşeli.
Apa te ajută să umpli golul din stomac şi reduce senzaţia de foame. Obligatoriu, apa se bea înainte de masă, nu în timp ce mănânci sau după masă, pentru a nu îngreuna digestia.
.
Dacă bei apă pe stomacul gol, dimineaţa după ce te trezeşti, ajută la eliminarea toxinelor din colon. În acest fel, organismul tău va fi gata să primească toate substanţele nutritive pe care intenţionezi să le consumi pe parcursul zilei.
Corpul uman produce celule noi în fiecare zi cu ajutorul apei. Consumând apă, stimulăm regenerarea celulelor şi crearea de noi celule.
Acestea permit muşchilor să se dezvolte şi mai rapid, în urma exerciţiilor fizice.
Pe lângă celelalte beneficii pe care le aduce apa pentru sănătate, trebuie menţinut că lichidul vital pentru funcţionarea organismul ajută şi la accelerarea metabolismului.
Bea două căni cu apă rece dimineaţa şi vei simţi mai multă energie.
Atunci când te simţi rău şi eşti răcit, încearcă să te hidratezi mai bine. Apa nu doar că luptă împotriva infecţiilor, dar ajută şi la grăbirea vindecării.
De asemenea, dacă migrenele nu-ţi dau pace, să ştii că durerile puternice de cap pot fi din cauza deshidratării.
În concluzie, când nu te simţi în largul tău, bea un pahar sau două pahare cu apă înainte să apelezi la „buline“.