4 reguli simple ca să mănânci sănătos

17 martie 2015   Nutriție

Tosca Reno, expert în nutriţie şi autorul cărţii ,,Eat Clean Diet'', a dezvoltat patru reguli simple care să te ajute să mănânci sănătos şi să-ţi revitalizeze organismul.

4 reguli simple ca să mănânci sănătos: fără mâncare procesată

Corpurile noastre sunt concepute să consume alimente în starea lor naturală. Alimentele rafinate şi îndelung procesate conţin, în majoritatea cazurilor, conservanţi, coloranţi şi alte substanţe chimice dăunătoare sănătăţii, care te vor seca de energie şi... de bani.

Optează, în schimb, pentru fructe şi legume proaspete, cereale integrale, carne şi produse lactate neprelucrate.

4 reguli simple ca să mănânci sănătos: învaţă să alegi alimentele sănătoase

Există fructe şi legume stropite cu pesticide şi hormoni care dăunează sănătăţii, mai ales în cazul acelora care se consumă cu tot cu coajă.

De exemplu, căpşunile nu dispun de un strat protector şi, cel mai probabil, sunt stropite cu pesticide care să le apere împotriva dăunătorilor. În acest caz, vă sfătuim să cumpăraţi căpşuni de la persoane care nu au stropit recolta (în unele magazine ele sunt etichetate cu eticheta bio). În schimb, sparanghelul nu este atacat de dăunători şi, de obicei, nu este stropit cu pesticide.

Regula este simplă: dacă se mănâncă şi coaja, asiguraţi-vă că alimentul nu este stropit cu pesticide.

4 reguli simple ca să mănânci sănătos: nu uita de hidratare

Apa este esenţială pentru sănătatea şi vitalitatea organismului şi nu conţine calorii. Un truc util este să adaugaţi un vârf de sare şi sucul unei jumătăţi de lămâi la fiecare pahar de apă pe care îl beţi.

Mineralele din sare vor reţine pentru mai mult timp apa în organism (în sensul menţinerii hidratării), în timp ce lămâia conţine acid citric, calciu, magneziu, vitamina C, potasiu şi pectină, substanţe care apără organismul de infecţii. Beţi trei pahare zilnic şi veţi avea energia de care aveţi nevoie.

4 reguli simple ca să mănânci sănătos: mâncaţi acasă

Cea mai simplă metodă de a sta departe de alimentele procesate este să luaţi masa acasă. Asiguraţi-vă doar că folosiţi ingrediente de origine naturală.

Un mic truc în ceea ce priveşte alimentaţia sănătoasă este ca totul să fie cât mai aproape de cum mâncau bunicii noştri.

Mai multe