3 beneficii ale consumului de iaurt
Este cunoscut faptul că iaurtul este obţinut prin adăugarea unor culturi de bacterii vii, ce au rolul de a transforma zahărul din lapte în acid lactic, care oferă iaurtului acea consistenţă cremoasă. Deoarece conţine numeroase vitamine şi minerale, iaurtul este un aliment sănătos, care oferă energia necesară pentru întrega zi, întăreşte oasele şi dinţii, datorită conţinutului mare de calciu şi contribuie la buna funcţionare a inimii.
Dacă aceste motive nu sunt suficiente pentru a începe să consumi iaurt, iată şi alte beneficii ale acestui aliment cremos!
Te ajută să slăbeşti
Datorită faptului că este un aliment nutritiv, iaurtul poate fi o bună gustare. Aşadar, optează pentru iaurt, în schimbul altor gustări bogate în calorii. De asemenea, pentru a-ţi potoli pofta de dulce, adaugă puţină dulceaţă în iaurt şi savurează-l din plin. Nu doar că vei consuma mai puţine calorii decât dacă ai mânca o prăjitură cu cremă, dar vei asimila vitaminele şi mineralele necesare menţinerii sănătăţii organismului.
Ajută la digestie
Bacteriile din compoziţia iaurtului contribuie la buna funcţionare a sistemului digestiv. Atunci când în organism predomină bacteriile rele, apare un dezechilibru, care poate fi prevenit prin consumul regulat de iaurt.
Reface flora vaginală
Vaginul este protejat în mod normal de flora bacteriană. În cazul în care flora este eliminată sau apare un dezechilibru la nivelul ei, pot apărea anumite probleme. Însă, consumul regulat de iaurt reface flora bacteriană vaginală, prevenind apariţia bacteriilor care pot pune în pericol sănătatea sistemului reproducător.