Vara se poartă machiajul natural
Cu siguranţă, te întrebi cum te poţi machia vara, având în vedere că transpiraţia poate da de furcă fardurilor. În primul rând, nu-ţi încărca tenul! Machiajul în exces nu numai că este inestetic, dar poate crea probleme tenului, care oricum are de suferit în timpul verii. Rezultatul: puncte negre şi pori dilataţi.
Crema potrivită: cea hidratantă
Înainte de a aplica machiajul, demachiază-te, tonifică-ţi şi hidratează-ţi tenul, astfel fardurile vor rezista mai mult. Dacă tenul tău nu este bronzat încă, alege fondul de ten cu tentă de piersică.
Tenului bronzat îi vin foarte bine tonurile aurii. Pentru a ascunde cearcănele, foloseşte un anticearcăn, după care poţi opta pentru un produs 3 în 1, pe care‑l foloseşti pentru a te machia pe pleoape, obraji şi pe buze. Astfel, poţi obţine un machiaj discret, iar tenul tău nu va părea încărcat.
Gloss, în loc de ruj
După ce ai aplicat fondul de ten şi anticearcănul, poţi alege pentru machiajul ochilor fardurile de pleoape mate, cu o textură cremoasă, în nuanţe pastelate. Nici de buze nu trebuie să uiţi!
Pentru un aspect mult mai natural şi pentru un plus de volum, alege ziua un gloss rezistent, într-o variantă deschisă (roz, zmeură, bej, trandafiriu). Astfel, tenul tău nu va părea încărcat.
Sfat: Pentru machiajul ochilor, alege fardurile mate, care au o textură cremoasă.
Produsele cosmetice rezistente, varianta ideală
Produsele cosmetice trebuie să fie schimbate, astfel încât să poată face faţă cu brio temperaturilor de afară. Rimelul simplu înlocuieşte-l cu unul rezistent la apă, iar seara optează pentru un ruj rezistent la transfer, astfel îl poţi avea pe buze un timp mai îndelungat.
Pentru un aspect natural, încearcă să foloseşti creionul negru mai mult la machiajul de seară, nu la cel de zi.
Sfat: Foloseşte spray-ul cu apă termală pentru a-ţi fixa machiajul.