Uleiul de cânepă îţi revitalizează pielea şi părul

28 iulie 2017   Ingrijire

Beneficiile uleiului de cânepă sunt legate de compoziţia lui bogată în aminoacizi esenţiali cu efect anticancer.

Acizilor graşi Omega-3 şi Omega-6 li se datorează efectele extraordinare ale acestui ulei pentru piele şi păr.

Un masaj cu ulei de cânepă întăreşte firele de păr, redă fermitatea, hidratează şi estompează ridurile tenului, prevenind boli ca dermatita, eczema, acnea, uscarea excesivă.

Găseşti uleiul de cânepă şi sub formă de capsule, util pentru îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, scăderea colesterolului, prevenirea cheagurilor de sânge.

E indicat să le iei de 3 ori pe zi, după mese, timp de o lună.

Te-ar mai putea interesa: Topul uleiurilor cu puteri vindecătoare Seminţele, indicate la menopauză În seminţe se găsesc acizi graşi Omega-3 şi Omega-6, care te protejează de boli de inimă şi inflamatorii. Acest leac are şi un gust plăcut, asemănător nucii, prin urmare seminţele pot fi adăugate în salate, prăjituri, peste iaurtul cu cereale integrale, în pâinea făcută de tine.

Sunt de ajuns 2 linguri pe zi pentru a alina durerile menstruale, neplăcerile dinaintea menstruaţiei şi pe cele ale menopauzei, deoarece conţin acid gamma-linoleic. În plus, seminţele decorticate au un indice glicemic mic, puţini carbohidraţi şi elemente nutritive importante (vitamine B, E), motive pentru care sunt recomandate în diabet.

Spre deosebire de proteinele de soia, cele procurate din cânepă sunt mai uşor de digerat, pentru că nu conţin inhibitori ai enzimelor care degradează proteinele. De aceea, nu provoacă balonare sau gaze stomacale. Proteina din cânepă poate veni în completarea surselor obişnuite - carnea, laptele, brânzeturile, ouăle.

Pulberea proteică a acestei plante, numită şi făină proteică, este şi un bun substitut al surselor de proteine animale, mai ales că nu are potenţial alergen. Arde grăsimile, întăreşte imunitatea şi curăţă ficatul de toxine. 2-4 linguri de pulbere pe zi îţi asigură necesarul zilnic de proteine (1g/kg corp). Se pot lua cu fructe sau lactate.

Mai multe