Trucuri pentru acasă: ce poţi face cu coaja de la ou
Fă-ţi o pastă de dinţi remineralizantă
Smalţul dinţilor este compus din minerale şi are rol de protecţie. Dacă obişnuieşti să consumi des băuturi cu cofeină şi mâncăruri de la fast food, bacteriile din gură interacţionează cu zahărul şi carbohidraţii şi generează acid, care atacă smalţul dinţilor. Un studiu din 2015 a arătat că o soluţie preparată din coji de ouă a reminerelizat smalţul dinţilor celor care au participat la studiu. Fierbe cojile de la 12 ouă, până observi că se formează o spumă, apoi mai lasă încă aproximativ 3 minute. Scoate cojile şi pune-le într-o tavă pe care o dai la cuptor un sfert de oră, la 200 de grade. Apoi, rupe-le cu mâna în bucăţi mai mici şi macină-le cu o râşniţă. Amestecă pudra obţinută cu 1 lingură de bicarbonat, 1-2 linguri de ulei de cocos (sau cât e necesar pentru a obţine o consistenţă cremoasă) şi 10 picături de ulei esenţial de mentă. Depozitează conţinutul într-un borcănel cu capac şi foloseşte-l dimineaţa ca pe o pastă de dinţi obişnuită.
Fertilizează plantele
Dacă te ocupi cu grădinăritul, probabil că foloseşti anumite substanţe pe post de îngrăşământ. Cojile de ouă, care sunt 97% carbonat de calciu şi mai conţin şi urme de alte minerale - fosfor, magneziu, sodiu şi potasiu -, pot fi folosite cu succes în grădină pentru fertilizarea plantelor. Prepară o pudră de coji conform indicaţiilor de mai sus şi presar-o pe pământul din jurul plantelor, apoi greblează puţin solul pentru ca pudra să pătrundă înauntru şi stropeşte zona cu apă. Roşiile, vinetele şi ardeii suferă de obicei din cauza deficienţei de calciu a solului, aşa că pudra din coji de ouă le va fi de ajutor pentru a creşte.
Curăţă petele de cafea de pe căni
Obişnuieşti să-ţi laşi cana de ceai sau de cafea cu lichid în ea sau golită, dar nespălată pentru mai multe ore? Atunci ştii că pe ea rămân urme pe care le îndepărtezi cu greu. Cojile de ouă îţi vor fi de ajutor şi în această problemă. Umple cana pătată cu apă fierbinte, pune în ea 2 linguri de pudră din coji de ouă şi las-o peste noapte. Dimineaţa spală cana normal şi vei constata că petele s-au redus considerabil sau chiar au dispărut.