Trucuri de machiaj care te întineresc

12 mai 2018   Ingrijire

Pielea este prima care arată semnele îmbătrânirii. De aceea, este important să o hidratezi zilnic, mai ales la nivelul feţei, mâinilor şi decolteului, zonele expuse mai mult soarelui. Trucul este să utilizezi îngrijirea în straturi.

Cele mai bune produse de îngrijire sunt cele pe bază de acid hialuronic, proteină care există în mod natural în epidermă, fiind responsabilă de hidratarea optimă a celulelor, dar care este produsă de organism în cantităţi din ce în ce mai mici pe măsură ce îmbătrânim.

Întâi aplici un produs antirid (poate fi un ser) masând uşor, apoi dai un al doilea strat pe zonele cele mai marcate de riduri. Faci o pauză scurtă, apoi îţi aplici crema de zi.

O atenţie specială trebuie acordată pielii din jurul ochilor. Ca protecţie contra razelor puternice ale soarelui de vară este necesar să foloseşti creme cu SPF (factor de protecţie solară).

Pont

Nu uita să îţi asiguri şi protecţia mâinilor de câte ori ieşi din casă vara, cu o cremă cu factor de protecţie solară de cel puţin 30!

Jocuri de lumini şi umbre

Pentru machiajul feţei, poţi realiza adevărate jocuri de lumini şi umbre pentru a obţine ce efecte doreşti, ţinând cont că nuanţele deschise conferă volum. Aplici o umbră mai închisă decât nuanţa tenului pe anumite porţiuni pentru a le ascunde pe cele mai puţin estetice. Cu acest truc îţi poţi recăpăta pomeţii fermi şi ridicaţi, de exemplu.

Cu un iluminator potrivit nuanţei pielii tale, care să conţină particule de sidef, conferi luminozitate chipului şi un aspect mai sănătos. Iluminatorul se aplică exact acolo unde cade lumina pe ten (pe pomeţi, de-a lungul liniei tâmplelor, pe mijlocul frunţii, pe bărbie, pe osul nazal, sub sprâncene, în colţul intern al ochiului, deasupra despicăturii din centrul buzei superioare). Produsele de evidenţiere de tip cremă dau mai mult impresia de natural decât cele tip pudră.

O faţă mai proaspătă

Cearcănele sau petele se ascund cu anticearcăn, nu cu fond de ten. Ideale sunt nuanţele uşor mai deschise decât fondul de ten. Renunţă la nuanţe neutre, de bronz sau maronii, pentru culori calde, astfel încât faţa ta să pară mai sănătoasă şi mai tânără.

Aplici înainte de fondul de ten un produs de hidratare, deoarece fără hidratare pielea va absorbi umezeala din fondul de ten, mărind ridurile şi porţiunile uscate. Dacă ai trecut de 50 de ani, fondul de ten e bine să fie auriu. Dar, încercând să camuflezi totul cu fond de ten, accentuezi ridurile şi răpeşti feţei strălucirea naturală. Concentrează aplicarea în centrul feţei.

Citeşte şi: Greşeli de machiaj cae te pot îmbătrâni

Renunţă şi la pudră după această vârstă, dacă nu ai tenul gras. Dacă trebuie să foloseşti pudra pentru zonele grase, este indicată o formulă translucidă. Ca şi anticearcănul, o aplici doar acolo unde ai cu adevărat nevoie de ea. Nu poţi da greş cu nuanţe de piersică pentru tenul deschis sau mediu, ori corai pentru tenul închis. Fardul de obraz lichid sau cremă este cea mai bună alegere.

Un aspect întinerit prin redesenarea sprâncenelor

Cu trecerea timpului, pleoapele superioare se lasă şi antrenează şi sprâncenele în jos. Redesenând sprâncenele, urmând forma naturală a ochilor tăi, poţi conferi feţei un efect de lifting.

Nişte sprâncene frumos aranjate, fără a exagera, sunt perfecte pentru a configura un aspect mai tânăr. Pentru aceasta, poţi folosi un creion sau mascara, fără a exagera. Reţine că mai puţin e mai mult. Pensarea sprâncenelor într-o formă ascendentă este, de asemenea, indicată, pentru că întinereşte privirea.

Sfat

Pentru a obţine sprâncene pline şi expresive, foloseşte un rimel maro.

Concentrează-te şi pe gene

Pentru gene alungite, prinde genele în aparatul de răsucit cât mai aproape de rădăcină. După ce le-ai răsucit frumos doar pe cele de pe pleoapa superioară, ca să deschizi privirea, aplică 2 straturi de rimel (nu negru, ci nuanţe de gri, maro, bleumarin) la colţurile exterioare ale ochilor, pentru a da impresia de ochi de căprioară.

Ochii – centrul atenţiei

Făcând din ochii tăi punctul focal al feţei, poţi distrage atenţia de la riduri. Foloseşte nuanţe de fard de ochi care să-i facă să iasă puternic în evidenţă. Pentru ochii căprui-negri, sunt grozave nuanţele de auriu, măsliniu, piersică, şi cele de albastru-violet. Pentru ochii albaştri - gri, ciocolată, bej, auriu, iar pentru cei verzi - piersică, violet, gri. Dacă vrei să obţii ochi mari, trucul e să foloseşti un creion dermatograf nude pe linia genelor inferioare.

Poţi sublinia linia pleoapei superioare cu un creion ales într-o nuanţă olive, gri mediu sau antracit. Fardul pentru umbra ochilor e bine să fie neutru sau în nuanţe deschise. Urmând regula conturării, aplici culori deschise în zonele pe care vrei să le reflecte lumina, respectiv mai închise în zonele care vrei să treacă neobservate.

Folosind culori deschise pe centrul pleoapelor le facem să iasă în evidenţă. Strălucitoare sau mată, important e ca umbra să fie într-o nuanţă deschisă. Mai importantă decât ascunderea cearcănelor este iluminarea colţurilor interioare ale ochilor. Aceasta te va face să pari proaspătă şi bine odihnită.

Buze pline în câteva secunde

Pe măsură ce înaintezi în vârstă, buzele tale par mai subţiri. Pentru a le îngroşa, glossul de buze este cea mai bună alegere. Primul truc e să le conturezi cu creion de contur în aceeaşi nuanţă cu rujul, care în plus împiedică întinderea rujului. Alt truc constă în aplicarea unui balsam regenerant cu acid hialuronic, care să redinamizeze producţia de colagen. Se poate aplica sub ruj, şi pentru a-i servi ca bază.

Rujul e bine să fie în nuanţe apropiate de culoarea naturală a buzelor. Adăugând puţin gloss strălucitor peste ruj în mijlocul buzei de jos, dai impresia unei guri mai cărnoase, şi astfel arăţi mai tânără. Evită nuanţele închise, care fac buzele să pară mai mici, optând pentru nuanţe calde, de fructe de pădure (zmeură, fragi, coacăze roşii).

Îndrăzneşte o tunsoare nouă!

Dacă ai părul mai rar, o tunsoare bob mediu este potrivită, iar dacă îl ai des, poţi opta pentru varianta mediu-lung, însă de regulă mai scurt întinereşte. Vopseşte-ţi părul fără să te îndepărtezi prea mult de nuanţa ta naturală, potrivită tenului tău.

Mai multe