Soluţii naturale să scapi de pistrui

6 iulie 2016   Ingrijire

Smântână şi lactate

Dacă vrei să scapi de pistrui sau cel puţin să nu mai fie atât de vizibili, te ajută o mască pe bază de smântână sau de lapte.

Datorită acidului lactic pe care-l conţine, îndepărtează celulele moarte şi regenerează pielea. În plus, n-o irită şi nici n-o usucă excesiv.

Cum să procedezi

Cea mai simplă metodă este să întinzi pe pielea pistruiată un strat subţire de smântână şi să aştepţi până se usucă bine.

La final, în loc s-o îndepărtezi cu apă, curăţă pielea cu un prosop curat.

Zeamă de lămâie

Una dintre metodele des utilizate pentru a scoate petele de pe piele este aplicarea de suc de lămâie. Acesta are proprietatea de a albi pielea şi de a estompa sau chiar îndepărta pistruii.

Este cea mai simplă cale, dar şi eficientă mulţumită conţinutului crescut de vitamina C, de aceea n-ar fi rău să incluzi citrice, kiwi, spanac şi legume verzi în dieta de vară, mai ales când te expui mai mult la soare şi rişti să-ţi apară mai mulţi pistrui.

Stoarce o lămâie şi aplic-o pe pielea afectată de pistrui.

Las-o să acţioneze 10 sau 15 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Aplică remediul de două ori pe zi.

Ceapă roşie

Şi legumele pot fi folosite cu succes pentru a scăpa de pistrui şi pete de pe piele.

Sulful din compoziţia cepei are acţiune exfoliantă.

Cum să procedezi

Rade ceapa, stoarce-o şi amestecă sucul obţinut cu o lingură de oţet. Aplică pe zonele cu pistrui de două ori pe zi, timp de 14 zile consecutive.

O altă variantă de a folosi ceapa contra pistruilor presupune să tai ceapa în felii groase şi să masezi cu ele pielea pistruiată.

Mai multe