Ritualul de îngrijire a pielii iarna

18 decembrie 2021   Ingrijire

În sezonul rece, pielea are nevoie de îngrijire suplimentară, întrucât temperaturile scăzute pot duce la uscarea ei în exces, ceea ce îi va da un aspect tern şi îţi va cauza o stare de disconfort. Evită neplăcerile cauzate de frig şi vânt respectând câteva reguli simple.

Fără duşuri fierbinţi

Sigur, o baie fierbinte pare varianta ideală pentru a te încălzi iarna. Totuşi, apa fierbinte afectează bariera naturală a pielii, uscând-o în exces. Cel mai bine este ca apa să fie călduţă şi să te fereşti de aburii intenşi, care îţi vor deshidrata atât tenul, cât şi restul tegumentului. După duş, nu freca pielea cu putere, ci tamponeaz-o delicat cu un prosop moale.

Pont

Pentru ca efectul cremei hidratante să fie sporit, acoperă mâinile cu mănuşi şi şosete înainte de culcare şi lasă-le aşa peste noapte.

Schimbă produsele de îngrijire

Dacă în timpul verii îţi cureţi tenul cu o apă micelară, în anotimpul rece încearcă un lapte demachiant mai gras, mai ales dacă ai tenul uscat sau simţi că pielea te strânge. Totodată, foloseşte o loţiune de corp cu o formulă puternic hidratantă sau uleiuri şi unturi naturale, precum ulei de cocos, unt de shea ori de cacao. Încearcă să stai departe de produsele ce au în compoziţie alcool, deoarece pot irita pielea.

Sfat

Nu uita nici de îngrijirea mâinilor. Dă-le cu cremă atât dimineţa, cât şi seara, şi protejează-le de frig cu mănuşi.

Citeşte şi: Tratamente naturiste pentru pielea uscată

Hidratează şi din interior

Şi alimentaţia joacă un rol important în îngrijirea pielii iarna. Bea o cantitate suficientă de apă şi consumă cât mai multe fructe şi legume, pentru ca pielea să se menţină hidratată şi sănătoasă. Mai mult, alimentele bogate în acizi graşi esenţiali Omega-3 îţi vor ajuta pielea să arate mai bine, conferindu-i fermitate şi luminozitate. Îi găseşti din abundenţă în peşte gras şi fructe de mare, nuci şi seminţe sau avocado.

Truc

Crema hidratantă se aplică imediat după duş, pentru a se absorbi mai bine.

Nu uita de buze!

Pielea buzelor este foarte sensibilă, iar iarna se poate usca în exces. Din trusa ta de îngriijire nu trebuie să lipsească balsamul de buze, care previne exfolierea şi crăparea lor. Încearcă formulele pe bază de propolis, glicerină, unt de cacao, ulei de argan sau ulei de arbore de ceai.

Mască hidratantă cu avocado

Fructul de avocado este una dintre armele secrete ale frumuseţii, întrucât hidratează intens, redă luminozitatea şi elasticitatea pielii şi previne apariţia ridurilor. Încearcă o mască din ingrediente naturale, bună atât pentru faţă cât şi pentru corp. Ai nevoie de 1 avocado bine copt, pe care îl pasezi bine sau îl dai la blender, apoi îl amesteci cu 2 linguriţe de miere şi 1 linguriţă de iaurt sau smântână. Aplici pasta obţinută pe pielea curată şi laşi să acţioneze cel puţin 15 minute. Clăteşti cu apă călduţă.

Exfoliant blând

Amestecă 1 lingură de zaţ de cafea cu 2 linguriţe de ulei de măsline şi 1 linguriţă de ulei de cocos. Masează pielea cu mişcări delicate, lasă să acţioneze 1 minut pe faţă şi 5-10 minute pe corp, apoi clăteşte cu apă călduţă.

Cremele cu factor de protecţie solară nu sunt făcute pentru a fi folosite doar vara. Iarna, razele soarelui reflectate în zăpadă şi vântul tăios îţi pot afecta epiderma, lăsând-o uscată şi fragilă, cu un efect asemănător statului la plajă într-o zi caniculară. Foloseşte o cremă cu SPF, pe care o aplici întotdeauna cu 30 de minute înainte de a ieşi din casă, care previne totodată şi îmbătrânirea prematură a pielii.

Mai multe