Puncte negre? Iată cum poţi scăpa de ele
Am aflat de la medicul dermatolog Oana Clătici câteva trucuri despre cum putem scăpa de excesul de sebum şi de punctele negre. Pune-le în practică şi vei vedea diferenţa! Cei 4 paşi esenţiali de îngrijire 1. În primul rând, trebuie să-ţi cureţi tenul cu un demachiant uşor astringent. Are rolul de a curăţa şi de a normaliza secreţia glandelor sebacee.
2. Aplică apoi o loţiune specială pentru tipul tău de ten. Trebuie să cureţe în profunzime şi să aibă rol aseptic şi astringent, pentru a închide porii.
3. După ce ai îndepărtat toate impurităţile de pe faţă, aplică o cremă hidratantă, care să aibă şi protecţie UV.
Săptămânal, aplică o mască nutritivă, pentru a-i reda supleţea tenului tău.
Pentru că are calităţi astringente şi hidratante, castravetele este ideal pentru îngrijirea oricărui tip de ten. Spală bine câţiva castraveţi, curăţă-i de coajă şi introdu-i în aparatul de stors fructe.
Zeama rezultată se filtrează printr-un tifon, ca să nu conţină sâmburi.
Sucul obţinut se amestecă cu 50 ml de alcool, 10 picături de glicerină şi 2 g de borax, pe care le poţi procura din farmacii.
Totul se amestecă bine şi se pune în sticle, la loc răcoros şi întunecat. Aplică zilnic această loţiune, după ce ţi-ai curăţat în prealabil faţa.