Elimină vergeturile şi cicatricele cu acest truc
Diversele intervenţii chirurgicale sau stupidele accidentări din perioada copilarie sau chiar şi accidentele casnice sunt de cele mai mlte ori responsabile cu apariţia anumitor cicatrici greu de îndepartat.
La fel se întâmplă şi în cazul fluctuaţiilor de greutate, aşa apar inesteticele vergeturi ce atât de multe bătăi de cap dau mai nou şi bărbaţilor.
Chiar dacă la prima strigare singura soluţie ar fi o intervenţie cu laser, destul de costisitoare, se pare că soluţia salvatoare se află ttuşi chiar la tine acasă.
Ce sunt vergeturile
Vergeturile apar de regulă în perioada adolescenţei, în sarcină sau după o fluctuaţie de greutate cauzată sau nu de probleme hormonale. Astfel, pielea devine sensibilă, îşi pierde din elasticitatea ei şi se rup fibrele de ţesut conjunctiv.
Deşi iniţial apar ca nişte mici dunguliţe roşiatice, înainte de ele te vei confrunta cu senzaţia de mâncărime la nivelul pielii, moment în acre trebuie să încep să hidratezi mai intens zona respectivă, să o masezi pentru a o vasculariza mai bine şi să faci sport pentru a lucra musculatura şi a stimula secreţia de colagen naturală a pielii.
Zonele cele mai afectate fiind zona coapselor, a abdomenului şi a braţelor.
Află cum se tratează arsurile AICI
Tămâia repară ţesutul lezat
Toate produsele ce conţin tămâie cât şi tămîia în sine par a fi un remediu inedit pentru a trata aceste imperfecţiuni ale pielii. Deşi nici prin cap nu ţi-ar fi trecut aşa ceva, tămâia se bucură de reale proprietăţi curative, având totodată şi efect antiinflamator.
O alternativă ar fi ginseng-ul indian regăsit şi sub dneumirea de Gotu Kola, recunoscut ca fiind un substitut destul de influent mai ales pentru dereglările nervoase şi pentru combaterea îmbătrânirii premature.
Tot ce trebuie să faci este să iei o jumătate de tinctură din acestă tinctură de ginseng indian timp de o săptămână şi vei observa cum pielea ta se schimbă radical în bine.
O alternativă
Amestecă 4 linguriţe de zahăr tos cu 4 linguriţe de ulei de migdale şi 4 linguriţe de suc de lămâie şi masează zona afectată de vergeturi. Lasă să acţioneze până la 10 minute după care înlătură resturile cu apă caldă din abundenţă.
Acesta este un tratament simplu şi eficient mai ales când acestea sunt în stare incipientă, rezultate bune observându-se în cazul cicatricelor.